La varsta de 60 ani, presedintele Partidului Conservator Dan Voiculescu a dovedit ca mai are inca multe secrete. Nu numai in politica sau cele care tin de colaborarea cu fosta Securitate, dar si secrete legate de viata personala. “Felix”, pseudonimul care a tinut recent pagina ziarelor, este la un pas de casatorie, conform apropiatilor sai.


Ramas vaduv in 2000, dupa 30 de ani de casnicie, Dan Voiculescu a fost ”lovit atat de puternic incat a trecut printr-o boala foarte  grea”, se dezvaluie liderul PC  intr-un  site personal aflat pe Internet. “Daca ar fi s-o iau de la inceput, as alege acelasi drum”, spune Voiculescu in mesajul de prima pagina a site-ului. Acum este pe cale sa isi refaca viata alaturi de o alta doamna – Liana Voiculescu. “In prezent, am o relatie stabila cu Liana Voiculescu, cu care imi impart viata, bucuriile si necazurile”, povesteste pentru prima data Voiculescu. Tot el subliniaza faptul ca numele de familie al cuplului coincide intamplator, nu ca urmare a vreunei relatii matrimoniale.

Cu toate acestea, surse din partid sustin ca Dan Voiculescu s-ar fi casatorit saptamana trecuta, in mare secret,  si doamna Voiculescu ar fi devenit cu acte in regula sotia liderului conservator. Pe Liana Dan Voiculescu a cunoscut-o la postul de televiziune Antena 1, post pe care l-a patronat vreme de mai multi ani. Liana Voiculescu era pe atunci sefa de personal a postului.

Secretele lui Felix nu se opresc insa aici. Bunicul Dan Voiculescu este din nou tatic. ”De cativa ani crestem impreuna un sufletel, care, alaturi de cei doi nepotei, da un sens aparte vietii”, se destainuie, pe acelasi site,

Dan Voiculescu. Pe langa Danut si Evelyn, in inima lui Voiculescu si-a gasit loc si o fetita, pe care a infiat-o si de care are grija impreuna cu Liana (foto mic sus). Voiculescu mai povesteste si despre tatal sau,  dar si despre norocul lui dupa Revolutie.

Cu o viata atat de agitata in plan politic si cu o multime de princhindei in jur, ”domn profesor”, cum ii spun apropiatii, nu va mai avea de ce sa se planga. Voiculescu mai spune, printre marturisirile sale, ca dupa moartea sotiei a invatat sa pretuiasca fiecare secunda si a descoperit ca unul din cel mai greu de suportat sentimente este singuratatea.


Familia lui Dan Voiculescu se mareste insa pe zi ce trece. De aproximativ o luna a venit pe lume  Mara, nascuta de fiica sa Corina, iar peste cateva luni se pregateste si cealalta fata, Camelia, sa devina mamica.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.