„Tocmai am primit de la Inspecţia Judiciară o înştiinţare oficială cum că sunt urmărit disciplinar într-o nouă cauză: pentru că sunt membru în asociaţia VeDem Just, care desfăşoară activităţi de educaţie juridică pentru copii, şi în asociaţia ICDE, care susţine valorile fundamentale ale UE. Mi se reproşează că în acest fel fac parte din «formaţiuni politice» şi desfăşor activităţi politice, incompatibile cu statutul de magistrat”, a scris Cristi Danileţ, joi seară, într-o postare pe Facebook.

Judecătorul a explicat că un magistrat poate face parte din orice asociaţii, nu doar cele profesionale, dar nu poate să facă parte din partide sau formaţiuni politice. Mai mult, acesta a spus că sesizarea a fost trimisă de un tânăr de 22 de ani, fără studii de specialitate.

„Ea are note de subsol și e formulată în limbaj juridic. Tânărul nu are cont de Facebook, dar a anexat o grămadă de mesaje de pe FB de susținere a mea după excludere, mai ales cele care vin din partea unei ambasade și a oamenilor politici, dar sunt selectate doar cele ce vin dintr-un singur partid. S-a adresat direct președintelui CSM, a cărui adresă de e-mail nici măcar eu nu o cunosc și nu e afișată public pe site-ul CSM. Plângerea lui este făcută pe data de 15 decembrie, când eram deja suspendat, așadar când eram deja în afara sistemului juridic. Mai mult, are 180 de pagini ca anexe, printre care un interviu de-al meu din 2017 despre cartea de educație juridică și reacții ale unui șef de partid și unui europarlamentar, amândoi din același partid, avute în 14 decembrie”, adaugă Danileț.

Judecătorul a menţionat că Inspecţia a început cercetarea disciplinară miercuri şi l-a anunţat joi că în 29 decembrie trebuie să fie la audiere la sediul său din Bucureşti, „în condiţiile în care legea spune că audierile se fac la sediul instanţei, un ordin al Inspectorului şef de anul trecut spune că se fac online, iar eu sunt suspendat din funcţie, astfel că nu am nicio îndatorire faţă de Inspecţia Judiciară”.

Culisele procesului Caracal în care Gheorghe Dincă este judecat „în secret” pentru uciderea Alexandrei și Luizei. „Ia vezi ce declari, că-ţi iau gâtul”
Recomandări
Culisele procesului Caracal în care Gheorghe Dincă este judecat „în secret” pentru uciderea Alexandrei și Luizei. „Ia vezi ce declari, că-ţi iau gâtul”

Consiliul Superior al Magistraturii a decis la începutul lunii decembrie excluderea lui Cristi Danileț din Magistratură „pentru două filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalt curăț o piscină”, spunea atunci judecătorul.

Ambasada Statelor Unite la București a reacționat după decizia CSM de a-l exclude din magistratură pe judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj. Într-un mesaj distribuit pe Facebook, diplomația americană transmite că „respectarea statului de drept este esențială pentru o democrație prosperă”.

Urmărește-ne pe Google News
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
GSP.RO
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
ȘOC! Țara din Europa în care va urma la război, după ce Rusia termină cu invazia din Ucraina. Declarațiile făcute la Davos
Playtech.ro
ȘOC! Țara din Europa în care va urma la război, după ce Rusia termină cu invazia din Ucraina. Declarațiile făcute la Davos
Zâmbitori și plini de speranță: Ultima fotografie de grup a copiilor ucişi în masacrul din Texas. Mărturia terifiantă a unui coleg
Observatornews.ro
Zâmbitori și plini de speranță: Ultima fotografie de grup a copiilor ucişi în masacrul din Texas. Mărturia terifiantă a unui coleg
Horoscop 26 mai 2022. Capricornii sunt în plină revoluție în familie, pornită de ei și continuată de alții sau invers
HOROSCOP
Horoscop 26 mai 2022. Capricornii sunt în plină revoluție în familie, pornită de ei și continuată de alții sau invers
Liderul cecen Ramzan Kadyrov: Ucraina este deja o problemă închisă. Sunt interesat de Polonia
Știrileprotv.ro
Liderul cecen Ramzan Kadyrov: Ucraina este deja o problemă închisă. Sunt interesat de Polonia
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”