De ce emigrează un asistent medical: „Aici e un film SF. Ne mai șochează că ard spitalele?”

Alexandra Knizel încă nu şi-a desfăcut bagajele. Abia a ajuns în oraşul Lich din Germania. Un orăşel mic, de 14.000 de locuitori, aflat în vecinătatea Frankfurtului. Va fi asistentă medicală aici. Abia s-a angajat.

Se convinge pe sine amintindu-şi vorbele străbunicii sale, pentru care Ziua Naţională ajunsese doar un prilej pentru acelaşi bilanţ anual: nu s-a schimbat nimic. Femeia trăise două războaie mondiale, văzuse atâţia oameni murind pentru ţară şi pentru idealurile ei, pentru ca, la senectute, să rămână cu această concluzie tristă: „Oamenii s-au luptat pentru nimic“.

Lungul drum către un post de asistentă medicală

Alexandra Knizel n-a fost pe front, însă nişte războaie tot a dus şi ea. A absolvit o şcoală postliceală pentru asistenţi medicali generalişti, dar a lucrat mai mult în HoReCa. A încercat să se angajeze în spitalele din oraşul său, dar de fiecare dată a fost surclasată de concurenţi mai puternici, cu relaţii mai importante. A bătut şi la uşile clinicilor private şi i s-a râs în nas când le spunea viitorilor angajatori că scopul ei e să ajute oameni.

Recomandări

Misterioasa dispariție a lui Ionuț Bulgaru, pe miriștea de lângă Cuibul Vulturilor, dintr-o căruță trasă de o „iapă cu năluc”. Care e singura ipoteză a poliției

„Eu am încercat“, şi-a spus Alexandra. A simţit că a făcut tot ce-i stă în putinţă să-şi pună priceperea în slujba oamenilor de lângă ea. Dar acum se simte respinsă de un sistem din care nici măcar n-a făcut parte prea mult timp: a făcut şi ea voluntariat la câteva spitale din Sibiu şi chiar şi-a încercat norocul în cabinetele private.

Numai că, atunci când apăreau posturi libere şi venea vorba de angajare, Alexandra ajungea să fie mereu pe locul doi. Spune că n-a fost concurs la care să nu fi câştigat o persoană care avea o relaţie specială cu angajatorul.

Ce lasă în urmă: şpăgi, nepăsare, dezamăgiri

Anul acesta, şi-a aşternut pe hârtie toate dezamăgirile şi a constatat că s-a ales c-o listă mult mai mare decât cea a împlinirilor sau măcar decât cea a speranţelor. Şi-a amintit de momentele în care le înregistra pe ascuns pe infirmiere când le cereau bolnavilor câte 10 lei pentru a le schimba aşternuturile. Sau cum se ducea la farmacie să le cumpere pastile şi leucoplast bolnavilor internaţi în spital, pentru că stocurile se terminaseră. Sau de domnul acela care n-avea bani de şpagă şi căruia doctorul i-a spus că mai are doar şase luni de trăit, după care bărbatul s-a dus la alt spital, a fost operat, s-a vindecat şi a trăit. Şi-a mai amintit şi de domnul căruia doctorul nu voia să-i scrie reţetă, din orgoliu pentru că nu fusese el cel care-l operase.

Recomandări

INTERVIU Bogdan Creţu, scriitor: „Pentru mine, Nichita și Jim Morrison au fost poeții care m-au format. Nu doar cultural, ci, sunt convins, și existențial”

Mai ţine şi-acum minte cum, la un interviu de angajare într-o clinică privată, medicii au început să râdă, pur şi simplu, atunci când Alexandra a spus că e motivată de dorinţa de a face bine. „Nu cred că poate concepe aşa ceva“, îşi explică acum, dar tot dezamăgită e de reacţia pe care-a primit-o.

Şi toate imaginile au condus-o către această concluzie:

Noi, în România, suntem ca-n filmele SF în care călătoreşti în timp. Ne mai șochează că ard spitalele? Noi trăim în trecut, în epoca lui Ceauşescu, cu paturi ruginite şi sârme la uşi, iar Europa e viitorul.

Aici nu înțelege de ce oamenii „se mai miră când ard spitalele?”, dacă altceva nu s-a pus în loc de 30 de ani și peste. Aceleași paturi ruginite, aceleași WC-uri legate cu sârmă, aceeași tencuială căzută. Și toate au făcut înconjurul lumii în presă și la TV. Alexandra le-a trăit pe viu, în practica ei din spital, dar le-a întâlnit și în imaginile despre România din documentarele nemțești.

Aşa că a decis să plece în „viitor“.

„De asta am ales să plec în Germania, pentru că foarte avansată în domeniul medicinei. Vreau să văd diferenţa dintre noi şi ei. Cum gândesc ei, cum lucrează ei. În plus, salariile sunt mult mai bune, calitatea vieţii e mai bună. Şi chiar cred că eşti apreciat la locul de muncă“, îşi explică Alexandra această decizie.

Recomandări

Securitatea comunistă și sportivii români la Olimpiada din 1988. Misiunea de a împiedica dezertarea vreunui membru al delegației, un succes

Un an de meditaţii la limba germană

Alexandra spune că, la începutul drumului în domeniul medical, ai nevoie de ajutor să-ți găsești un loc de muncă în Europa, așa că a apelat la o agenție de recrutare. „Cei de la mediClub m-au ajutat să identific cea mai bună variantă pentru mine, mi-au asigurat cursurile de limba germană timp de aproape un an, am avut interviuri, teste și, în cele din urmă, am semnat și primul contract de muncă”, ne-a spus Alexandra cu doar câteva zile înainte să plece către Germania.

Pentru asistentele medicale care vor să obţină un loc de muncă în străinătate, motoarele de căutare pe internet au însă zeci de mii de oferte. Acestea nu sunt locuri de muncă sezoniere. Cele mai multe dintre cadrele medicale care aleg să muncească peste hotare nu pot spune când şi dacă se vor întoarce în România.

Alexandra Knizel speră că se va întoarce cândva, „când şi sistemul nostru sanitar va fi ca al lor. Şi cred că putem şi că, încetul cu încetul, vom reuşi“. Numai că ea n-a mai avut răbdare să trăiască aici acel moment.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro