Este oficial! Bogătaşii sunt printre cei mai zgârciţi oameni. În Romania, George Copos sau Stefan Banică Jr. sunt recunoscuţi pentru ca au mereu buzunarele “închise”. Excepţie nu fac nici unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei printre care Bill Gates, Warren Buffett si Ingvar Kamprad. Dar ce motive psihologice se ascund în spatele zgârceniei?
“De reţinut este că zgârcenia bogătaşilor nu are cauză lipsa banilor, ci motive principiale. Ei preferă să cheltuiască averi pe lucruri care de obicei nu pot fi cumparate uşor si care le lipsesc (o femeie pe care vor sa o cucerească , o discuţie cu cineva fascinant, lucruri unice care sa ii reprezinte personal). Interesant este că uneori bogaţii oferă o mare parte din averea lor către un anume scop in care cred, dar nu dau aproape deloc ‘marunţisuri. Din acest motiv sunt percepuţi ca extrem de zgărciti. Cine vrea sa testeze veridicitatea acestor informaţii sa încerce să obţină o mărire de salariu direct de la proprietarul companiei la care lucrează. Se va convinge pe loc”, susține psihologul.
“A avea bani înseamnă a avea puterea de a le spune altora ce au de făcut”
“Oamenilor le place sa dispună de bani şi îşi “vând” mai mult de jumatate din timpul vieţii contra unor sume de bani . Le place sentimentul pe care il au dupa ce pleacă de la casierie cu un plic in buzunar sau când verfică un card la primul bancomat şi caută să vadă dacă sunt mai multe zero-uri in contul lor. A avea bani înseamnă a avea puterea de a le spune altora ce au de făcut, iar ei să execute sarcina. Oamenii bogaţi sunt oarecum dependenţi psihologic de puteea pe care o au asupra celorlalţi prin intermediul banilor”, explică expertul.
“Bogataşii ştiu cât de duplicitară este natura umană tocmai pentru că se cunosc pe ei înşişi”
“Omul cu libertate financiară mare oferă bani in special atunci cand simte ca are la rândul lui un beneficiu de pe urma ofertei. In caz contrar simte câ pierde, iar sentimentul pierderii la bogaţi e de-a dreptul organic şi acest lucru intră în conflict cu idea lui despre succes. Zgârcenia lui mai provine si din faptul ca are o gandire la scară mai mare decăt cei care nu au bani. De exemplu unii visează să creeze imperii care să îi reprezinte si gasesc in acest lucru o satisfacţie care îl fac închisi la buzunar pentru marunţisuri. Împins la extrem, acest drum către “mai mult” poate duce la stări de neîncredere totală până şi în propria familie. Bogaţii fără o dezvoltare personală pe măsură succesului lor unii devin paranoici, anxiosi, le este teamă de tot ce in jurul lor si văd in orice apropiat un eventual trădător. Acest lucru se întamplă pentru că au fost de foarte multe ori minţiţi, inşelaţi, furaţi, traşi pe sfoară, lucruri pe care şi ei le-au facut in repetate rânduri altora. Ei ştiu cat de duplicitară este natura umană tocmai pentru că se cunosc pe ei înșiși”, a mai adăugat specialistul.
Cine sunt cei mai mari cheltuitori?
“Cele mai multe “ marunţisuri” , bacşişuri şi cheltuieli fară scop precis sunt făcute de către cei din pătura de mijloc, corporatişti si bugetari. Ei cand au bani in plus ii cheltuiesc pe lucruri mărunte pentru ca nu au in plan sa construiască imperii sau să schimbe lumea. Sunt multumiţi cu micile plăceri ale vieţii pe care nu se sfiesc să-şi cheltuiască tot surplusul financiar. Patronii de baruri, pub-uri, bodegi sau discoteci afirmă că prosperă in special din cauza faptului ca cei din pătura de mijloc işi “ beau viaţa” in localurile lor chelutindu-şi cu usurinţa salariul in lipsa unor planuri mareţe de viitor”, a încheiat Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.