De ce votează românii cu populiștii. Expert: Votanții lui Simion sau Georgescu nu au locuri de muncă bine plătite și au acumulat multe nemulțumiri INTERVIU

„Votanții lui George Simion și ai lui Călin Georgescu au în comun, în linii mari, faptul că locuiesc mai degrabă în orașe mici sau în comune, că nu au locuri de muncă bine remunerate, ci sunt angajați în industrii care necesită muncă slab spre mediu calificată. În general nu sunt persoane despre care se poate spune că «s-au realizat» din punct de vedere ocupațional sau financiar. Spre deosebire de votanții partidelor «mainstream» (PSD, PNL, USR) din urban, votanții celor doi candidați suveraniști nu au simțit că pot pierde ceva dacă Simion sau Georgescu ar deveni președinte (libertatea, siguranța, bunăstarea etc.) la alegerile din noiembrie 2024 respectiv mai 2025, ci mai degrabă că ar avea ceva de câștigat. «Nemulțumiții» sunt indivizi care s-au bucurat mai puțin de oportunități economice și de mobilitate socială, care locuiesc în zone care nu beneficiază de infrastructuri (celebra triadă de «școală, stradă și spital»). Toți aceștia îi văd însă pe «vecinii» lor din urban prosperând de la an la an, bucurându-se de condiții de viață urbană asemănătoare celor din vestul Europei”, a explicat Filip Alexandrescu.

Suveranismul populist are două dimensiuni: culturală și economică

– Libertatea: Ați publicat recent o lucrare în care ați cercetat cauzele pentru care românii votează partidele suveraniste. Ce înseamnă conceptul de suveranism în viziunea dv.? Cum îl definiți?
– Alina Pop: Suveranismul este tratat în cartea noastră ca o etichetă politică pe care și-au atribuit-o recent unii politicieni și partide din România, urmând probabil exemplele din alte state din Europa. Noi nu ne-am propus să definim conceptul nici ca doctrină, nici ca mișcare politică nou apărută în peisajul politic românesc. De altfel, am observat că abia recent conceptul a început să fie discutat în literatura de specialitate, cea din științele politice mai ales. În ultimul capitol al cărții noastre, în care ne referim la creșterea mișcărilor populiste, eurosceptice sau chiar iliberale din Europa ultimelor decenii, facem referire și la creșterea unui curent suveranist și în particular a unui suveranism populist, despre care literatura vorbește. Ideea centrală a suveranismului populist este aceea a „recuperării controlului“ și a apărării suveranității statului în fața globalizării. Suveranismul populist vorbește mult despre apărarea suveranității naționale. 

Politicienii care îl promovează critică Uniunea Europeană sau tratatele internaționale, susținând că acestea iau decizii în locul statelor și servesc interesele unor „elite globale”, rupte de problemele oamenilor obișnuiți. 

Suveranismul populist are, în esență, două dimensiuni. Prima este una culturală: susținătorii săi spun că trebuie apărate identitatea națională, tradițiile și religia de influențe venite din exterior. A doua este una economică: ei afirmă că statul trebuie să își protejeze economia, locurile de muncă și resursele de efectele globalizării și ale piețelor internaționale. În ambele situații, discursul este asemănător: problemele oamenilor sunt puse pe seama unor „elite globale”, iar suveranismul promite că va reda cetățenilor controlul asupra deciziilor care le afectează viața.

Dar analiza noastră se concentrează mai degrabă pe condițiile sociale și economice – sau ceea ce numim rădăcini sociale – în care oameni obișnuiți au ajuns să rezoneze cu formațiuni politice și candidați care se autoidentifică drept suveraniști și, în cele mai multe cazuri, să le acorde votul.

– Cum ați defini tabloul comun al nemulțumirilor votanților care și-au îndreptat votul către George Simion sau Călin Georgescu?
– Filip Alexandrescu: Votanții lui George Simion și ai lui Călin Georgescu au în comun, în linii mari, faptul că locuiesc mai degrabă în orașe mici sau în comune, că nu au locuri de muncă bine remunerate, ci sunt angajați în industrii care necesită muncă slab spre mediu calificată. În general nu sunt persoane despre care se poate spune că „s-au realizat” din punct de vedere ocupațional sau financiar. Spre deosebire de votanții partidelor „mainstream” (PSD, PNL, USR) din urban, votanții celor doi candidați suveraniști nu au simțit că pot pierde ceva dacă Simion sau Georgescu ar deveni președinte (libertatea, siguranța, bunăstarea etc.) la alegerile din noiembrie 2024 respectiv mai 2025, ci mai degrabă că ar avea ceva de câștigat. 

„Nemulțumiții” sunt indivizi care s-au bucurat mai puțin de oportunități economice și de mobilitate socială, care locuiesc în zone care nu beneficiază de infrastructuri (celebra triadă de „școală, stradă și spital”). Toți aceștia îi văd însă pe „vecinii” lor din urban prosperând de la an la an, bucurându-se de condiții de viață urbană asemănătoare celor din vestul Europei.  

Ce diferențe s-au observat între votanții lui Simion și Georgescu

– Există diferențe între electoratul lui Georgescu și cel al lui Simion?
– Ionuț Anghel: Cercetarea noastră a analizat profilul localităților în care cei doi au fost preferați (adică au obținut majoritatea voturilor) fără a ști cum au votat individual oamenii din acele localități. Este o analiză a votului la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din România. Din acest punct de vedere, da, au existat diferențe între localitățile care au votat în mai mare măsură cu Călin Georgescu decât cu George Simion, și invers, la alegerile prezidențiale anulate din 24 noiembrie 2024. Votul pentru Călin Georgescu a fost mai ridicat în localitățile active economic, situate în zonele periurbane ale orașelor medii și mari, în inelul doi al zonelor metropolitane. Sunt localități care au cunoscut o creștere a populației după 2011, nu au un șomaj ridicat și nici prea mulți beneficiari de ajutor social (actualul Venit Minim de Incluziune). În schimb, votul pentru George Simion în noiembrie 2024 a venit mai degrabă dinspre regiunile mai sărace (Oltenia și Moldova), din localitățile mai puțin dezvoltate și cu venituri proprii mai mici la bugetul local, ce tradițional aparțineau Partidului Social Democrat. 

Dacă este să discutăm despre votul individual, atunci datele de la exit-poll, prezentate de sociologul Cătălin Augustin Stoica în cartea sa „Turul doi care n-a fost. Autopsia sumară a unui moment electoral (sperăm) unic”, arată că electoratul lui Călin Georgescu este mai degrabă unul format din tineri (18-30 de ani), persoane cu studii medii sau chiar superioare, muncitori și chiar patroni, fără prea mari deosebiri între orașe-comune sau între genuri. În schimb, George Simion a fost preferat mai degrabă de bărbați, de persoane cu un nivel de educație mai scăzut, de persoanele din comune mai mult decât de cele care trăiesc în orașe. Deci putem vorbi cu siguranță de diferențe atât în privința profilului localității cât și al alegătorilor.

– De ce există nemulțumiri mai mari în mediul rural față de cel urban?
– Alina Pop: În cartea noastră argumentăm că aceste nemulțumiri mai mari din rural au legătură cu dezvoltarea inegală din punct de vedere economic și social a teritoriului României după căderea comunismului. Modelul de dezvoltare economică capitalistă de după 2000 în special a tins să favorizeze concentrarea de capital străin sau public către așa-zișii poli de dezvoltare urbană, formați din cele 7-8 orașe mari ale României (ex. București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu) care au atras banii, servicii, cunoaștere și un stil de viață european, în timp ce comunele și orașele mici nu au beneficiat în aceeași măsură de redistribuirea bogăției și oportunităților. Asta nu înseamnă că în comune nu au existat investiții în special în infrastructură, dar în aceeași măsură, observăm că locurile de muncă în comune s-au tot evaporat, serviciile publice de multe ori sunt și ele cvasi-inexistente, iar oamenii sunt nevoiți să facă naveta și zeci de kilometri pentru un loc de muncă care nu este de cele mai multe ori și decent plătit. 

Se creează astfel frustrări și nemulțumiri care sunt o sumă a neajunsurilor cu care oamenii trebuie să trăiască în viața de zi cu zi. Și orașele mici au suferit un declin imens în ultimii zeci de ani, multe dintre ele arătând chiar mai rău decât unele comune dezvoltate din țară. Repetăm, asta nu înseamnă că orașele mici sau comunele nu au trecut și ele printr-un proces de ridicare a condițiilor de viață în special după aderarea la UE, doar că oamenii tind să se compare relativ cu condițiile de trai ale oamenilor din orașele în care lucrează zi de zi, dar când se întorc acasă seara în satele lor, văd discrepanțele mari față de oraș.  

– De ce a crescut numărul votanților bazinului suveranist în cele șase luni de la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 și până la cele din mai 2025? 
– Filip Alexandrescu: Cercetarea nu s-a aplecat asupra acestei întrebări, dar există câteva motive plauzibile. În primul rând, așa cum arată studiul recent „Fenomenul AUR și reconfigurarea electoratului românesc” (Fundația Friedrich Ebert, 2026) și sondajul „Atitudinea populației cu privire la patriotismul economic și vulnerabilitățile regimului democratic” (INSCOP), prezentat anul trecut în aprilie, a fost o reacție de protest față de anularea alegerilor din noiembrie 2024. 

A părut astfel că vocea unei părți a votanților a fost redusă la tăcere de decizia CCR. La aceasta s-a adăugat și interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu în primăvara lui 2025. Protestele pro-suveraniste desfășurate în București, dar care au atras și locuitori din zone rurale de lângă București, au întreținut și poate amplificat și ele nemulțumirea față de candidații mainstream. Un ultim motiv ar putea fi și austeritatea anunțată încă din campania electorală din 2025, când tot cei cu venituri mici sau medii s-au văzut vizați de măsurile preconizate de președintele interimar Ilie Bolojan pentru reducerea deficitului.  

– Există diferențe semnificative între electoratul AUR și cel al celorlalte partide parlamentare non-extremiste?
– Ionuț Anghel: Nu este un subiect de care ne-am legat în cartea noastră și în general scopul nostru nu a fost să lucrăm cu etichete de tip extremist vs non-extremist. Votul suveranist de la noi trebuie pus însă în contextul răspândirii mișcărilor populiste, eurosceptice sau iliberale din Europa de după criza financiară și economică din 2008-2009, când din ce în ce mai multe partide de dreapta radicală sau extrema dreaptă au început să pătrundă în coaliții guvernamentale în mai toate regiunile Europei. Dar în carte nu atribuim în mod explicit niciunui politician sau partid de care discutăm eticheta de extremist, întrucât nu li s-ar aplica în totalitate. 

Dacă cititorii dv. doresc să vadă care sunt diferențele între votații AUR și cei ai partidelor PSD, PNL, USR sau UDMR pot verifica studiul recent lansat de Friedrich-Ebert-Stiftung Romania, intitulat „Fenomenul AUR și reconfigurarea electoratului românesc (2020‑2025)”, de care am amintit și mai sus. Studiul a fost realizat de sociologii Bogdan Voicu și Mircea Comșa. Acolo vor vedea, de exemplu, că electoratul AUR are un profil relativ clar: este predominant masculin, concentrat în rândul adulților activi și mai prezent printre persoanele cu un nivel mai redus de educație. Totodată, acest electorat se remarcă prin neîncredere în instituții, o evaluare mai negativă a direcției în care merge țara și atitudini mai tradiționaliste.

„AUR a suferit câteva repoziționări ideologice”

– Considerați că AUR este un partid extremist sau unul populist?
– Ionuț Anghel: De la momentul înființării sale, AUR a suferit câteva repoziționări ideologice, urmare a faptului că partidul în sine a fost o conglomerare de grupuri diferite, care aveau ideologii ușor diferite. De aceea, în timp, au fost facțiuni care s-au desprins din AUR și au format alte partide, care au intrat sau nu în Parlamentul României sau care vor dori să intre în viitor. Din cauza acestor fluidități, e greu să lucrezi cu etichete clare. În principiu, când vrei să vezi dacă un partid politic are o ideologie populistă, de dreapta radicală, extrema dreaptă sau extremistă te uiți la modul în care se raportează la valorile și regulile democrației liberale. Verifici dacă respectivul partid politic contestă pluralismul politic, legitimitatea adversarilor, separația puterilor în stat, presa independentă sau drepturile minorităților. Dacă privim din această perspectivă, atunci putem spune că AUR este mai degrabă un partid populist (radical) deoarece acceptă și participă la alegeri democratice și respectă separația puterilor în stat, chiar dacă discursiv există destule scăpări sau derapaje, concretizate prin atacuri la presa independentă sau la drepturile minorităților (în special a celor sexuale). Politicienii AUR au adesea un discurs populist simplist, care împarte taberele între poporul simplu și elitele care îl asupresc. 

În plus, unii dintre ei au avut de-a lungul timpului un rol în promovarea unor teorii conspirative despre vaccinare, cutremure etc. Dar cu siguranță AUR nu este extremist în sensul cel mai dur, căci nu avem politicieni, cel puțin dintre cei vizibili, care să conteste legitimitatea ordinii democratice sau să promoveze violența pentru obținerea puterii, chiar dacă, repetăm, discursiv au mai avut astfel de scăpări. AUR poate fi asociat cu familia partidelor populiste radicale de dreapta și eurosceptice, care se bucură de sprijin electoral crescut în țările europene, pe fondul crizelor care s-au succedat începând din 2008. În esență, AUR abordează teme naționaliste, preia și radicalizează discursul anti-elite și valorifică nemulțumirile sociale ale oamenilor. Va exista probabil tentativa de normalizare a partidului AUR și de melonizare a sa odată ce va ajunge să fie luat în calcul pentru coaliții guvernamentale. 

De altfel, recentele mișcări ale partidului în atragerea unor figuri mai puțin radicale ca vectori de imagine face parte din acest efort. Pe de altă parte, normalizarea partidelor de dreapta radicală și apropierea lor de centrul spectrului politic este, în principal, un fenomen specific Vestului Europei. În Estul Europei, dinamica a fost uneori inversă: partide considerate inițial mainstream au adoptat treptat poziții mai conservatoare și naționaliste. Cele mai cunoscute exemple sunt Fidesz în Ungaria și PiS în Polonia.

„Cercetarea noastră de teren s-a bazat pe interviuri cu locuitori din mediul rural”

– Există corelații între cauzele economice, convingerile religioase și ideologia naționalistă la tipul de electorat pe care l-ați studiat? 
– Alina Pop: Cercetarea noastră de teren s-a bazat pe interviuri cu locuitori din mediul rural. Am fost în trei comune din România ca să aflăm problemele care îi preocupă pe cetățenii lor și motivele care i-au făcut pe unii dintre ei să se simtă atrași de oferta politică suveranistă. Cercetarea noastră este una calitativă, deci nu putem interpreta rezultatele ei în termeni de corelație, care este o măsură statistică tipică unei cercetări cantitative. Dar putem spune care au fost temele pregnante în cele peste 50 de interviuri pe care le-am realizat. Așa cum bănuiam când am proiectat cercetare, nemulțumirile de natură economică și socială ale localnicilor din rural sunt cele care favorizează votul suveranist. 

Totuși, nu am observat izbucniri de patos naționalist sau revendicări identitare radicale. Nici convingerile religioase nu par să fi avut vreun rol deosebit asupra deciziei de a susține candidați suveraniști, cel puțin la oamenii pe care i-am intervievat noi. Trebuie spus și că nu am întâlnit apeluri la izolaționism, nici retorică antioccidentală vehementă sau regret pentru pierderea suveranității prin apartenența României la Uniunea Europeană. 

În schimb, explicația oferită de interlocutori era, în toate cazurile, de ordin economic, cu referire la influența capitalului străin în România, dar mai ales la politicile economice ale statului român de după 1989. Remarcile de tipul „s‑a vândut tot în țara asta“, „nu mai există producție locală, importăm tot“, „au distrus fabricile“, „România a fost vândută la fier vechi“ au fost omniprezente în conversațiile cu localnicii. Aceste expresii circulă ca adevărate clișee discursive nu doar în comunitățile studiate de noi, ci peste tot în țară, rezumând în formule simple o nemulțumire generală față de transformările economice din ultimele decenii din România. 

De ce votează românii cu populiștii? Ca să revenim la întrebarea dv., cred că aceste asocieri între cauze economice, convingeri religioase și ideologii naționaliste pot fi mai bine surprinse de cercetări cantitative pe bază de eșantioane reprezentative, care să se uite la schimbările de valori și atitudini ale populației, cum sunt European Values Study, World Values Survey sau European Social Survey. Ele vor surprinde, probabil, aceste corelații. Asta, desigur, dacă respectivele cercetări vor fi și finanțate în România.

– Ce ar trebuit să facă decidenții politici ca românii să nu mai fie prinși în capcana populistă? 
– Filip Alexandrescu: În primul rând, capcana populistă, cum o numiți, nu este ceva cu totul străin decidenților politici. Practic toate partidele mainstream (PSD, PNL sau USR) au avut un discurs sau au luat unele măsuri care pot fi considerate populiste. În al doilea rând, este important ca decidenții politici să înțeleagă următorul lucru: atunci când măsurile economice și sociale pe care le iau au un caracter regresiv, adică afectează mai mult bunăstarea celor cu venituri mici față de cei cu venituri mari, se pot aștepta la nemulțumiri și revendicări de tip populist. Soluția pentru decidenții politici este să înceapă cel puțin să discute public, iar apoi să și ia măsuri corespunzătoare de redistribuirea a bunăstării. 

Altfel spus, familiilor și comunităților rămase în urmă, care duc greul perioadelor de criză și austeritate, să le fie recunoscut efortul și contribuția la ieșirea din criză și să fie îndreptățite la investiții în bunăstarea lor, imediat ce condițiile economice o permit. De asemenea, ar fi important să trecem dincolo de autosuficiența unor indicatori macroeconomici care arătau până recent o creștere a standardului de viață și a puterii de cumpărare față de Sudul și Vestul Europei și să înțelegem că bogăția nu este distribuită echitabil între regiuni sau între orașele mari și cele mici sau comune. România nu înseamnă doar București, Cluj, Sibiu, Iași, Constanța, Timișoara sau Craiova. De fapt, în polii de creștere urbană ai României locuiește cam un sfert din populației României. Decidenții politici ar trebui să se uite și la celelalte trei sferturi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro