9 ore și 13 stații. București Timișoara este un drum lung în care călătorii vor avea timp să decidă cu cine vor vota la destinație. În cele cinci vagoane sunt 300 de oameni. Un mic electorat supărat că în 30 de ani de la Revoluție România e încă departe de ceea ce au visat.
În 7 din cele 13 stații prin care trece trenul a ieșit câștigătoare Viorica Dăncilă. Cum urcăm spre miezul României, Klaus Iohannis a fost ales în număr mai mare de români. Un scor strâns, pe care îl evaluăm kilometru cu kilometru.
„Am avut o iubită aici la Craiova... Și tot veneam pe-aici și când m-am trezit, am aflat că are și bărbat și copchil...”, se conversează vesel trei bărbați, în ușă trenului. Plecarea e anunțată cu șuierat și pe ritmurile „M-a făcut mama oltean”. Asta e melodia din gara Craiova. Și conversația lor rămâne suspendată, pe șine...
Gările au ceva special. Sunt puncte pe o hartă. Există pentru o clipă, pentru trei fumuri de țigară. Apoi dispar lăsând bezele lipite de geam, revederi sau întristările plecării de cei dragi. Așa suspendate în timp, cele 13 gări care leagă București Nord de Timișoara Nord spun pas cu pas povestea unei Românii în mișcare. Trenul cu cinci vagoane plus unul restaurant și cu 300 de oameni e o oglindă a întregii țări, pe care scrutinul pentru președinte i-a pus în două tabere.
Ion se sprijină de ușă ca în ciomagul pe care îl folosește să mâne oile. E cioban. Înainte de asta a fost porcar. Parte din electoratul invizibil, din grămada care poate mișca soarta unei țări. Merge de la București până la Roșiori de Vede, acasă.
„M-ar bate Dumnezeu dacă aș spune că mi-e greu. Dar vreau și eu să am căsuța mea, să fie a mea. Să stau cu soția mea acolo...”, și vocea i se oprește într-un nod de plâns.
Nu poate președintele să-i dea o casă, nu e Ion atât de naiv, dar tot merge la vot. „Votez pentru mai bine, pentru toată România. Că s-a furat și s-a distrus mult”, îmi mai spune înainte să coboare în orașul unde s-a născut, în 1963, unul dintre candidați.
O fostă profesoară spune franc: „Votez cu cine mi-a mărit pensia. Nu mi-e rușine să spun. Am ieșit la pensie în anul cu tăierile salariale, am ieșit cu 11 milioane, după o viață la catedră. Am doi copii ingineri și mi-au spus: mamă, nu se potrivește socoteala ta din catalog. I-am învățat respectuoși, i-am pus să învețe și ce au obținut acum?”, spune femeia.
Deși nu aștepta unul, primește un răspuns. Un domn care face naveta săptămânal București-Craiova și care e pregătit să voteze în gară. „Oricum noi o să fim de vină pentru generațiile următoare. Și pe bună dreptate o să dea vina pe noi”, îi spune bărbatul care clar nu are aceeași opinie politică. „Poate diaspora o să ne salveze. Îs oameni puternici, au trecut prin multe departe de țară. Au plecat de nevoie!”, continuă bărbatul. „Da, de nevoie. Așa este!”, e aprobat de doamna care și-a aranjat pălăria și se pregătește să coboare.
„Eu nu mai votez de 20 de ani. Și ultima oară am votat cu Dumnezeu. În oameni n-am încredere. Se minte, se fură... Așa spune și Scriptura... Dumnezeu nu ne dezamăgește”, spune un bărbat care n-are nicio grijă dacă o să întârzie trenul și n-o să ajungă la 20.19 în Timișoara, destinația lui. Scrutinul lui e în cer. „Pe Pământ o să fie tot mai greu... Se apropie...”
Se apropie încă o stație. Și încă una. „Dacă ar mai trăi Ceaușescu, eu pe el l-aș vota”, mărturisește un domn cu mâna tremurândă pe baston. „Acum avem cupoane pentru tren, dar tot nu ne mai permitem să mergem undeva. Ce concedii am făcut pe vremuri, ce chefuri”, o încearcă nostalgia pe soția sa.
Nostalgie și dezamăgire. Peisajul de toamnă pământie, rupt din filmele lui Hitchcock cheamă parcă tristețea. Vine încă o stație. Filiași. Suntem la jumătatea drumului dintre București și Timișoare.
O doamnă își împinge sacoșele grele, apasă pe buton să deschidă și lasă în urmă o urare: „Să aveți drum bun și să câștige cine vă doriți”.
Urmăriți pe Libertatea: