Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că „nu este foarte bine în România”, referindu-se atât la starea sistemului sanitar, în întregul său, cât și la „patologia extremă și mare”, aflată în continuă creștere.
În țara noastră există 430 de spitale de stat și alte câteva zeci de spitale private. Despre toate acestea ministrul Bănicioiu a precizat că sunt insuficiente pentru a trata calitativ pacienții din România. „Nu sunt suficiente pentru ce avem nevoie azi în România. Patologia este în creştere. Avem în momentul de faţă 650.000 de bolnavi cu hepatita C”, a spus ministrul Sănătății. Cifrele făcute publice sunt mai mult decât alarmante: 500.000 de români suferă de cancer și alte 2,1 milioane sunt bolnavi de hepatita B și C. „Per ansamblu, calitatea serviciilor este bună, în sensul că reuşim să gestionăm toată această patologie extremă și mare pe care o are România. Deci reuşim să gestionăm de la  urgenţa de cod roşu, până la oncologie şi cazuri de recuperare. Asta nu înseamnă că întotdeauna pacientul este mulţumit”, a declarat Bănicioiu, precizând să sistemul nostru sanitar este la un nivel mediu, nu dezastruos.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.