Delcy Rodríguez, numită președinte interimar al Venezuelei de Curtea Supremă. După capturarea lui Maduro ar fi fost văzută la Moscova

Comentează

Camera Constituțională a Curții Supreme de Justiție a decis sâmbătă ca Delcy Rodríguez să preia funcția de președinte interimar al Venezuelei, ca urmare a capturării lui Nicolás Maduro, relatează El Nacional.

Decizia, luată după capturarea lui Nicolas Maduro

Hotărârea a fost adoptată la doar câteva ore după operațiunea ordonată de președintele Statelor Unite, Donald Trump, care a dispus arestarea lui Maduro și a soției sale, Cilia Flores, acuzați de narcoterorism.

Looks like Maduro and his wife are having a tough day today pic.twitter.com/BrA0iKpeQB— Visegrád 24 (@visegrad24) January 4, 2026 

Tania D’Amelio, magistrat și președintă a Camerei Constituționale, a explicat că această decizie a fost luată în contextul „agresiunii și răpirii” suferite de Maduro, care a ajuns la New York în noaptea de 3 ianuarie pentru a se confrunta cu justiția americană.

D’Amelio a precizat că instanța a realizat o „interpretare a articolului 335 din Constituție”, care permite vicepreședintelui executiv să asigure continuitatea administrativă a statului și apărarea națiunii, în condițiile absenței „forțate” a președintelui.

„Se dispune ca cetățeana Delcy Eloína Rodríguez Gómez, vicepreședinte executiv al Republicii, să își asume și să exercite, cu titlu interimar, toate atribuțiile, îndatoririle și competențele funcției de președinte al Republicii Bolivariene Venezuela, pentru a garanta continuitatea administrativă și apărarea integrală a națiunii”, a declarat D’Amelio.

Susține că armata este pregătită să apere țara

Aceasta a subliniat că, în contextul unei stări evidente de urgență și al unei amenințări reale, este esențială exercitarea imediată a acestei funcții pentru protejarea intereselor naționale în fața unei agresiuni externe.

În cursul după-amiezii, Delcy Rodríguez a cerut eliberarea lui Nicolás Maduro. „Solicităm eliberarea imediată a președintelui Nicolás Maduro și a soției sale, Cilia Flores, singurul președinte legitim al Venezuelei”, a declarat aceasta într-un discurs transmis la radio și televiziune, în timpul unei reuniuni a consiliului de apărare.

La eveniment au participat și alți oficiali de rang înalt, printre care ministrul de interne și justiție, Diosdado Cabello.

Declarațiile sale vin în contextul unor afirmații controversate făcute de președintele american Donald Trump, care a declarat recent că Marco Rubio, secretarul de stat american, a comunicat cu Rodríguez, iar aceasta ar fi spus că Venezuela va colabora cu Statele Unite.

Rodríguez a respins însă categoric această versiune, subliniind că „Forțele Armate sunt pregătite să apere țara”.

Delcy Rodriguez ar fi fost la Moscova

După ce președintele Donald Trump a afirmat că președintele Nicolas Maduro a fost capturat de forțele americane în urma unui atac asupra țării, președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez se afla în Rusia, la Moascova, au declarat sâmbătă pentru Reuters patru surse familiarizate cu mișcările sale.

Mai devreme în cursul zilei, Delcy Rodriguez apăruse cu un mesaj audio la televiziunea de stat, solicitând dovezi că Maduro şi soţia sa Cilia sunt în viaţă, în timp ce Jorge Rodriguez nu a mai apărut de la atac.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:56
Cât costă păpușa Barbie cu Serena Williams: „Inspiră generațiile viitoare să-și depășească limitele”
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie