Delia povestește despre abuzurile profesorilor de la Liceul Dinu Lipatti. Ce a trăit ca elevă acolo: „E trist și adevărat”

Comentează

Delia a vorbit prin intermediul story-urilor de pe Instagram despre abuzurile profesorilor de la Liceul Dinu Lipatti, acolo unde ea a studiat muzica prima oară. A mărturisit cum elevele erau nevoite să suporte comentariile și comportamentele nepotrivite sau chiar abuzive ale dascălilor.

„Îmi amintesc cum în perioada liceului, o parte din profesorii de muzică le spuneau elevelor cum: «Vai, măi, ți-au crescut sânii față de luna trecută». Și le pipăiau efectiv pe sâni. Asta se întâmpla la liceu, la «Lipatti». Acest gen de abuzuri există și au existat dintotdeauna. Că alegi să crezi, să înțelegi sau nu…”, a povestit artista, pe Insta Story.

Delia recunoaște că ea a fost martora acestor scene pe care nu le-a putut uita nici acum. „Repet, fără niciun fel de exagerare. Discuțiile erau auzite de mine, în clasă fiind de față când se discuta cu o colegă despre: «Și, ești la menstruație? Ți-a venit? Când ți-a venit, de cât timp? Ia uite, ți s-au umflat sânii».

Și apoi se mergea mai departe la a palpa sânii. Nu bat câmpii o secundă. E trist și este extrem de adevărat”, a spus cântăreața, care face aceste dezvăluiri în contextul discuțiilor apărute după discursul Vioricăi Vodă de la Gala Gopo 2022. Actrița a vorbit despre cât de mult au afectat-o hărțuirile sexuale din partea unor „directori de teatru și regizori”, deschizând o discuție mai amplă despre abuzurile suferite de femei în lumea teatrului și a filmului românesc.

„N-ai trăit tu copilăria mea, nu știi cum m-au afectat lucrurile astea”

Mărturisirile Deliei nu s-au oprit aici, ea a rememorat un episod care face referire la comentariile cu tentă sexuală pe care le auzea atunci când avea 13 ani.

„Nu mai pot tolera glumele sexuale. O să vă dau exemplu ce fel de glume. Aveam 13 ani și veneam de la școală cu flautul în cutie în case-ul lui (cutia, n.r.), el se ține într-un case, e o chestie care arată ca o vioară mai mică, mult mai mică. Și auzeai când treceai pe lângă un șantier sau chiar și prin curtea școlii, mai puțin prin curtea școlii, că toți colegii studiau la câte un instrument și nu se obișnuia, aveau cât de cât o cultură. Și auzeai de-astea: «Heei, fata cântă la ce atârnă».”

„De ce faci asta unui copil, unui adolescent, unei femei, unei nu contează ce. De ce ești imbecil? De ce?”, s-a întrebat revoltată artista în vârstă de 40 de ani.

„Nu mai am toleranță pentru jeg, efectiv nu mai am toleranță pentru jeg uman. N-ai trăit tu copilăria mea, nu știi cum m-au afectat lucrurile astea. Ți se pare că faci o glumă inocentă, care pentru mine nu e o glumă inocentă. Mie îmi trezește niște lucruri. Îmi faci rău. Nu vreau să-mi faci rău. E atât de simplu”, a explicat ea.

Încă din vremea liceului, Delia a început să aibă succes pe plan muzical, pe atunci a format trupa „N&D”, alături de Nick. Nu a fost scutită nici atunci de comentariile răutăcioase din partea colegilor. În 2001, când a susținut proba sportivă a bacalaureatului, mai mulți colegi de generație i-au strigat artistei „Delia, haide vino înapoi”, făcând referire la melodia celor doi, la piesa „Vino la mine”.

Liceul de Muzică Dinu Lipatti, de mai mulți ani în atenția publică

Încă din anul 2017, Vice România a scris despre Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, în urma mărturisirilor făcute de o profesoară, Ana Pauliuc, care preda acolo. Ea făcea dezvăluiri despre presupusele ilegalități care ar fi avut loc în unitatea de învățământ.

Profesoara spunea că unii dintre elevi sunt trecuți clasa, chiar dacă au sute de absențe sau sunt afoni, contra cost. Ea vorbea și despre unele afaceri promovate în incinta instituției, despre profesori care le iau copiilor banii de premii și îi forțează să meargă la meditații care se desfășoară, contra cost, în școală. La vremea respectivă, directorul Liceului Dinu Lipatti, Florian Nemeș, a respins ideea că în liceu se dau bani.

La o lună de la dezvăluirile profesoarei, Liceul de Muzică Dinu Lipatti a intrat în atenția Inspectoratului Școlar, după ce mai mulți părinți și elevi au semnalat nereguli grave care s-ar întâmpla în unitatea de învățământ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește