Delia se relaxează în Thailanda, după un an în care a muncit foarte mult. Interpreta a avut zeci de concerte peste tot în țară, iar succesul pe plan profesional a fost fabulos. În vacanță, Delia s-a întâlnit cu Elena de la Mandinga. Cele două s-au distrat pe cinste.

Delia se relaxează în Thailanda. Imaginea care i-a cucerit pe fani

Delia se relaxează în Thailanda, alături de soțul ei

Fanii au reacționat imediat. „Parcă ești panteră”, „Ai învățat japoneza sau cchineza?”, „Relaxare plăcută”, sunt comentariile admiratorilor.  Ca în orice relație însă, și între Delia Matache și soțul său mai apar și mici certuri. Acestea au legătură doar cu faptul că cei doi au ajuns să petreacă destul de puțin timp împreună. Ambii sunt însă conștienți că acest lucru le-ar putea deteriora relația. Astfel că, de fiecare dată când simt nevoia, apelează la o terapie de cuplu. Aceasta constă într-o vacanță exotică, cu multă plajă și scufundări și cu peisaje de basm. Mai precis, o vacanță în doi, în țările calde! Delia își împacă soțul cum doar ea știe mai bine. Ca la fiecare început de an, imediat după ce și-a îngroșat conturile de Revelion, ea a zburat împreună cu partenerul său, Răzvan Munteanu, în Asia. Întoarcerea în țară este programată pentru data de 24 ianuarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.