Demis din funcţie după dezastrul aviatic din Munţii Apuseni, Cătălin Chiper, fost secretar de stat în cadrul M.A.I., este încă angajat la stat.
Cel care a coordonat, împreună cu şefii instituţiilor abilitate, operaţiunile de salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic, lucrează la Departamentul Secretariatului tehnic al Camerei Deputaţilor, fiind consilier parlamentar al PNL.
„Eu, potrivit legii, având în vedere că sunt funcţionar public, parlamentar, am fost suspendat. În momentul în care am plecat de la minister, automat, m-am întors pe funcţia pe care am fost suspendat. Şi acum asta fac”, a confirmat el pentru www.ziarulring.ro.
„În privinţa evenimentului respectiv în sine, eu cred că am făcut tot ceea ce ţinea de mine. Repet, potrivit atribuţiilor legale pe care le aveam şi tuturor factorilor care au fost la momentul respectiv. Am respectat ordinele care mi s-au dat de la domnul Radu Stroe. Eu nu aveam atribuţii de coordonare, nu aveam voie, nu aveam nicio treabă la căutarea respectivă. (…) A fost acel incident, mi-a părut extrem de rău de ceea ce s-a întâmplat, nu din punctul meu de vedere neapărat, pentru că am spus întotdeauna că nu m-a făcut mama secretar de stat la Interne. Mai devreme sau mai târziu, oricum aş fi plecat. Mi-a părut rău de situaţia în sine”, a mai spus el.
Cătălin Chiper a afirmat că nu a fost chemat la audieri de organele de anchetă.
„Eu sunt la dispoziţie. Dacă mă cheamă cineva, mă duc cu cea mai mare plăcere. Nu am primit absolut nimic. Nu ştiu cum să zic, e datoria mea să merg. Eu vreau să se afle adevărul pentru că şi mie îmi convine să se afle”, a încheiat Cătălin Chiper.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro