Tatăl meu biologic m-a părăsit când eram mic. Nu l-am văzut decât de vreo 4-5 ori în viaţa mea. El mai are acum şi alţi copii (2 sau 3, din câte am înţeles). Vreau să ştiu dacă am vreun drept la bunurile acestuia, ca şi copil recunoscut legal, pentru că am primit pensie alimentară până la 18 ani. Toţi copiii au drepturi egale, nu?
Ioana Beleneş, Suceava

Răspuns: Descendenţii în linie directă au dreptul la părţi egale din moştenire, indiferent dacă provin din aceeaşi căsătorie sau din altele.

Am acţionat în instanţă o societate la care am lucrat ca să îmi dea diferenţa de 25% la salariul tarifar, pentru că acesta nu era trecut în cartea de muncă. Tribunalul Constanţa mi-a dat câştig de cauză, au făcut recurs, dar şi Curtea de Apel Constanţa mi-a dat dreptate. Societatea refuză în continuare să îmi elibereze acea adeverinţă din care să reiasă că am lucrat cu program prelungit.
Cristu Vlăsceanu, Constanţa

Răspuns: Puteţi formula o cerere de învestire cu formulă executorie a hotărârii definitive şi irevocabile pronunţate în cauză, cerere ce trebuie adresată instanţei de fond. Cu hotărârea astfel obţinută, în condiţiile art. 269 din Codul de procedură civilă, mergeţi la un executor judecătoresc pentru a o pune în aplicare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.