Peste 100 de hoteluri din stațiunile de la Marea Neagră s-au deschis sau urmează să se redeschidă, conform OPMCTA.

De asemenea, şi terasele de pe Litoral vor fi deschise pentru turişti, dar restaurantele ar putea fi deschise abia pe 15 iunie, potrivit Mediafax.

Cele peste 100 de hoteluri cumulează circa 35.000 de locuri de cazare, iar organizația patronală estimează un grad de ocupare de 25-30% pentru prima săptămână din iunie, adică aproximativ 10.000 de persoane.

Nelu Tătaru: „De la 15 iunie am putea avea plajele deschise”

Totuşi, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că sezonul turistic ar putea începe abia de la 15 iunie.

„Pregătim protocoale pentru măsurile de relaxare pe care le bănuim după 1 iunie. Și la nivel de terase, poate, dacă lucrurile merg bine în aceste 14-15 zile, la 1 iunie putem deschide terasele, la 15 iunie putem deschide restaurantele sau putem deschide plajele”, a declarat Nelu Tătaru, conform Digi 24.

Şi a continuat: „Orice relaxare se face gradual, progresiv şi se începe cu acele relaxări care pot fi controlate mai uşor în momentul în care vom sesiza că lucrurile nu merg cum trebuie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.