Primul mesaj radio al unui polițist a fost dat la ora locală 21.56: „E lume la Bataclan. Se trage cu…”.  Masacrul începuse cu nouă minute înainte și avea să se încheie după două ore, 38 de minute și 44 de secunde. Anchetatorii din cadrul brigăzii criminale au predat justiției un document care conține transcriptul înregistrărilor de pe un dictafon abandonat de către un spectator şi găsit la primul etaj al sălii de spectacole.

„Ascundeţi-vă!”. Este prima voce înregistrată de dictafon și îi aparține unui spectator. Îndemnul a fost rostit la doar câteva momente după ce cei trei teroriști înarmați au pătrus în sala de spectacole.  Ulterior, șuieratul gloanțelor se amestecă cu strigătele victimelor de la parter.

După șapte minute de masacru, jihadiștii se adresează ostaticilor, dând ordine contradictorii.

„Ridică-te sau te omor”, strigă unul dintre ei.

„Culcat sau trag”, spune Samy Amimour, singurul identificat pe bandă de către anchetatori.

„Ne bombardaţi fraţii în Siria şi în Irak. De ce suntem aici? Am venit până în Siria (sic) să vă facem acelaşi lucru”, spune un atacator.

„Suntem bărbaţi, vă bombardăm la sol. Nu avem nevoie de avioane. Iată, l-aţi ales pe preşedintele vostru Hollande, iată campania lui. Mulţumiţi-i”, spune altul. El avertizează ulterior că îl va omorî pe că pe „cel care încearcă să facă pe justiţiarul”.

Între două tiruri, un terorist continuă: „A venit timpul răzbunării”. După 12 minute de execuţii în serie, teroriştii îşi revendică, de această dată în mod clar, apartenenţa la gruparea Statul Islamic.

„Cunoaşteţi Daech (…). Daech este Statul islamic. Ei sunt peste tot, în Franţa, în Statele Unite. Vom lovi totul”, spune unul dintre ei.

Un minut mai târziu, un prim poliţist din cadrul Brigăzii de luptă împotriva criminalităţii intră în sală pe intrarea principală şi îl ia pe Samy Amimour în cătare.

„Ieşi afară, ieşi afară nenorocitule!”, îl ameninţă fanaticul.

Ofițerul trage asupra teroristului, care în acel moment declanșează centura explozivă. „Allahu Akbar”, strigă cei doi complici ai teroristului.

Ismaël Omar Mostefaï şi Foued Mohamed-Aggad decid, atunci, să urce la balconul sălii şi să intre în contact cu poliţia prin intermediul unui spectator, pe care-l obligă să se posteze în apropierea unei uşi în spatele căreia se refugiază împreună cu aproximativ zece ostatici.

„Suntem în plină luare de ostatici. Au centuri explozive. Nu venţi, că altfel aruncă totul în aer”, le spune el polițiștilor din cadrul Brigăzii de Căutare şi Intervenţie, care tocmai sosiseră, în timp ce teroriştii căutau un walkie-talkie cu care să „vorbească cu un conducător”.

Poliţia încearcă să comunice cu atacatorii cu ajutorul unui telefon mobil al unui spectator, însă apelurile erau efectuate cu dificultate.

Între timp, întăriri pătrund, în formaţie, în sală, dar absenţa planurilor localului le îngreunează înaintarea.

„La naiba, grăbiţi-vă!”, imploră un spectator. Apropiindu-se de uşa în spatele căreia se ascund Mostefaï şi Aggad, un poliţist este reperat de către un terorist.

„Opreşte-te! Cară-te. Îi arunc în aer pe ostatici”, îl ameninţă el. „Ok”, îi răspunde funcţionarul şi face cale întoarsă.

În următoarea oră, interminabilă, întăririle avansează până la balcon, în spatele unui scut.

În momentul în care îi observă, unii răniţi le cer ajutorul, în timp ce alţii îi imploră să plece înapoi, ca să evite o nouă baie de sânge. O situaţie delicată, care le încetineşte înaintarea.

„Scoateţi-i de acolo, m-am săturat”, cere un poliţist, prin staţia radio, la ora locală 23.37. Patru minute mai târziu are loc asaltul final, în sala în care s-au baricadat cei doi terorişti. Sunt eliberaţi ultimii ostatici.

90 de oameni și-au pierdut viața în urma atacului de la sala Bataclan. În aceeași zi, atacuri simultane care au vizat Stade de France, în apropiere de Paris, și terase din capitală au ucis alte 40 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.