Ultimul este cel de-al optulea atac al bandei parțial demontată acum de poliția belgiană, în colaborare cu jandarmeria franceză.

În șapte luni, din mai până în noiembrie, opt bancomate au fost jefuite în departamentele Nord și Meurthe-et-Moselle. Atacurile au provocat pagube semnificative, de „câteva sute de mii de euro”, spune procuratura din Lille. Atacurile au fost efectuate asupra bancomatelor din Franța, dar aproape de granița cu Belgia și modul de operare, utilizarea explozivilor, a fost de fiecare dată același.

Acest „grup infracțional organizat itinerant român stabilit în Belgia” a fost identificat după câteva luni de anchete, efectuate de poliția franceză și belgiană, mai arată procuratura din Lille. „Unitatea cadrului spațio-temporal și asemănările în modul de funcționare” le-au permis anchetatorilor să-i descopere pe autorii faptelor.

Doi membri ai grupului au fost arestați la Bruxelles, după atacul asupra bancomatului Condé-sur-l’Escaut de joi, 23 noiembrie. Aceștia au fost plasați în arest preventiv, până la predarea lor către autoritățile franceze. Riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Perchezițiile efectuate în Belgia au condus la descoperirea „a 180 de grame de TATP (un produs exploziv puternic), a bancnotelor pătate cu cerneală, precum și a vehiculelor și instrumentelor necesare” pentru realizarea faptelor.

Violența exploziilor a provocat pagube materiale considerabile clădirilor băncilor vizate. Este cazul agenției BNP din Quiévrechain, unde pereții s-au crăpat sub efectul exploziei. Prejudiciu material e în valoare de „câteva sute de mii de euro”, notează procuratura.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

costin1984 05.12.2023, 13:35

Meseriași copiii. Dar tot li sa înfundat!?

Avatar comentarii

Vrajitoarea 05.12.2023, 13:50

Sărăcia, dar și pedepsele ușoare permit astfel de comportamente infractionale!

Avatar comentarii

asdqaz 05.12.2023, 15:29

numai de ai nostri cauzeaza probleme

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.