Brittany locuia în Atlanta, Georgia, iar Daniel la ore distanță, în Augusta. Ambii au rămas fără perechea lor în mai puțin de o lună distanță. Patrick Price, soțul lui Brittany, a murit în septembrie 2015, după ce a făcut infarct în timpul serviciului. Avea doar 30 de ani. Lyndsie Brooker, soția lui Daniel, încetase din viață cu puțin timp înainte, în august 2015, a notat thesun.co.uk.
Ea a fost răpusă de un cancer ovarian foarte agresiv, care s-a împrăștiat repede prin corpul ei. Brittany avea 25 de ani și trei băieți de crescut: Peyton (6 ani), Evan (5 ani) și Nathan (4 ani). Daniel rămăsese cu doi copii: Aubrey (7 ani) și Ethan (8 ani).
Brittany și Daniel s-au întâlnit în februarie 2017, în casa unui prieten pe care s-au dus să-l consoleze fiindcă rămăsese văduv! Au discutat despre viețile lor și au păstrat legătura.
„Când îți pierzi soțul, rămâi amorțit de durerea pierderii suferite. Mă tot gândeam: «N-are cum să fie asta viața mea». Cel mai greu era să mă simt femeie măritată, când, de fapt, eram singură. Îl știam pe Patrick de când aveam cinci ani și acum nu mai era”, a spus Brittany.
„E o binecuvântare că l-am întâlnit pe Daniel. Prima oară am schimbat câteva emailuri, apoi am început să vorbim la telefon. Prima convorbire a durat cinci ore. Când treci peste moartea cuiva drag, privești lucrurile altfel. Am început să petrem week-end-urile împreună. Daniel și copiii lui veneau în Atlanta.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/tk3sswnsmarriedwidows02-413x620.jpg)
Brittany și Daniel
„Există viață după moarte!”
Copiii s-au înțeles de minune din prima. Am început să vorbim destul de repede și despre căsătorie”, a mai declarat Brittany.
„Soția mea Lyndsie a avut cancer ovarian de la 19 ani și s-a bătut cu boala. La începutul anului 2014, a descoperit că boala s-a împrăștiat în tot corpul. A făcut chimioterapie și radioterapie, dar, la un moment dat, doctorii ne-au spus că nu mai e nimic de făcut. După ce a murit am avut câteva luni foarte grele. Psihic, eram distrus de durere.
L-am întrebat pe Dumnezeu: «De ce?». E fgreu, când îți faci niște planuri, să te căsătorești, să ai copii, să iei o casă, să cumperi un câine. Când partenerul îți moare atât de tânăr, nu e normal”, a declarat și Daniel Brooker.
„Când am cunoscut-o pe Brittany, am știut din start că are ceva deosebit. E un om frumos atât în exterior, cât și pe interior. E o mamă deosebită”, a adăugat acesta.
„Noi, tot timpul le vorbim copiilor despre mama și tatăl lor din rai. Ei rămân parte din viața noastră. Povestea noastră arată că există viață și după moarte”, a mai declarat Daniel Brooker, care s-a mutat cu copiii lui în Atlanta.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/tk3sswnsmarriedwidows01-413x620.jpg)
Brittany și Daniel și-au refăcut viața împreună
FOTO: NORTHFOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cd5b7f677f19c87b92383f9d178397e8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9c259b78d9a1e0f8f142d10eccd3913.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3eeb8c2c1a2d211eb913407f6fa146a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_731e7655ed3931214c5d625c867d3b2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_262584e292caede6f634db1e9d48c68c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7c696bcb6724be2d29c2cfcffbc7acc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/tk3sswnsmarriedwidows04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/artmania-festival-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/realitatea-plus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8403158-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anisia-gafton-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4ad8e4238c4cc9aca56a01dbe69abd97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/8072095-mediafaxfoto-alexandrudobre-1-1024x683-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/granita-germano-elvetiana-in-weil-am-rhein-germania--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-north-foto-1-e1776801805521.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-telefon-accesat-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cec-medical-cabinet-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/punct-de-control-aleatoriu-al-politiei--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1776781017577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1087666232-e1776777190293.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/robert-van-langh.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1776795314942.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/elevi-liceu-bucuresti-e1776791178737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.