Cei doi tineri ieşiseră în oraş să se distreze, iar spre dimineaţă au mers la restaurant. Ajunși acolo, aceştia au început să se certe pe singura masă liberă din local cu un alt tânăr.
La scurt timp, însă, tânărul a dat semne că renunţă şi a plecat. S-a întors însă însoţit de un luptător K1. Cei doi tineri susţin că au fost bătuţi crunt chiar în faţa restaurantului de luptător, care a plecat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, informează România Tv.
Tinerii bătuţi au ajuns de urgenţă la spital, unde medicii le-au pus mai multe copci. În urma bătăii crunte, victimele s-au ales şi cu probleme cu vederea.
Aceştia au depus o plângere, iar oamenii legii au deschis o anchetă. Cu toate acestea, luptătorul K1 susţine că nu el este vinovat, mai mult acesta spune că în momentul în care a avut loc bătaia el era acasă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Orașul mare din România unde se construiește un parc fotovoltaic. Va asigura consumul pentru mai multe instituții
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor