„Este absolut normal ca cei care profită de pe urma acestei strâmtori să contribuie pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic neplăcut acolo”, a declarat Donald Trump, reamintind că Europa, dar mai ales China depind de petrolul din Golf, spre deosebire de Statele Unite.
„Dacă nu există un răspuns sau dacă acesta este negativ, cred că acest lucru va avea consecințe foarte sumbre pentru viitorul NATO”, a adăugat liderul republican de la Casa Albă.
În același interviu, Donald Trump a avertizat că își va amâna vizita de stat în China, programată în perioada 31 martie – 2 aprilie, dacă regimul de la Beijing nu va ajuta Washingtonul în eliberarea strâmtorii Ormuz.
„Cred că și China ar trebui să ajute, deoarece importă 90% din petrolul său prin strâmtoare. Ne-ar plăcea să știm acest lucru înainte de acel moment. Este (două săptămâni înseamnă – n.r.) mult”, a spus președintele american.
Anterior, Trump a făcut apel la China, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi Marea Britanie, însă aceste țări nu au făcut nicio promisiune.
Iranul a susținut că strâmtoarea este deschisă tuturor, cu excepţia Statelor Unite şi a aliaţilor acestora.
Guvernul britanic a anunțat că premierul Keir Starmer a discutat duminică cu Trump despre importanţa redeschiderii strâmtorii „pentru a pune capăt perturbării transportului maritim global” şi a vorbit separat cu premierul Canadei despre acest subiect.
Ministerul de Externe al Coreei de Sud a declarat că „ia act” de apelul lui Donald Trump şi că „va coordona îndeaproape şi va analiza cu atenţie” situaţia împreună cu SUA.
Franţa a declarat anterior că lucrează cu alte ţări – preşedintele Emmanuel Macron a menţionat parteneri din Europa, India şi Asia – la o posibilă misiune internaţională de escortare a navelor prin strâmtoare, dar a subliniat că aceasta trebuie să aibă loc atunci când „circumstanţele o permit”, adică după ce luptele s-au potolit.
Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, care nu a fost menţionat în apelul lui Trump, a declarat pentru televiziunea ARD: „Vom fi în curând o parte activă a acestui conflict? Nu.”
Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat pentru CBS că Teheranul a fost „abordat de o serie de ţări” care solicită trecerea în siguranţă a navelor lor. „Decizia aparţine armatei noastre”. El a spus că unui grup de nave din „diferite ţări” li s-a permis trecerea, fără a oferi detalii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cdd6c3f8d39645d4c012233d453b9fd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8e4a2685e8d00186c3b07fd31dceac92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b49ff7afbce7a5dc7ed42dbecded4d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7839103e33d841718ba419d1e7bd7be.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/stramtoarea-ormuz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-ocolesc-primariile-reforma-lui-bolojan--foto-agerpres-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/adelina-pestritu-jason-statham.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/madalin-ionescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-uber-ferrari-250-gto-35-milioane-palm-beach.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emisiune-preluata-realitatea-plus-europa-fm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ilustratie-ploaie-inquam-photos-scaled-e1776403472321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/drona-tulcea-e1776401167402.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Mitica_Cornel 16.03.2026, 11:02
Pai treaba sta asa: un membru NATO, mai precis SUA, porneste un razboi fara sa isi anunte partenerii din NATO, dupa care ii santajeaza sa intre si ei in razboi ca altfel o sa fie rau. Trump se comporta ca si cum SUA, NATO si in general toata lumea este tarlaua lui, pe persona fizica cum s-ar spune pe meleagurile noastre.
Hug1 16.03.2026, 11:14
Adică, el se ia la bătaie cu Iranul și când vede că nu mai poate, să-l scoată alții, pe banii lor, din Kakao.
Lauruco 16.03.2026, 13:23
Cine face mizerie, să strângă! Vrea ajutor de la cei pe care i-a criticat la greu acum câteva săptămâni și să târască trupe NATO într-un război declanșat doar de el cu pretenul bibi. Tupeu incredibil, de șarlatan.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.