Această nouă taxă vamală se adaugă celei deja anunțate tot de 25% și care urmează să intre în vigoare joi. Taxa vamală suplimentară va intra în vigoare în 21 de zile și va fi aplicată numai asupra unui anumit număr de produse, notează sursa citată.

India a devenit al doilea cel mai mare cumpărător de petrol rusesc

Taxele vamale suplimentare impuse de Donald Trump împotriva Indiei ca represalii pentru achizițiile de petrol rusesc urmăresc să reducă capacitatea Kremlinului de a finanța războiul din Ucraina, subliniază Casa Albă, care susține în ordinul executiv că această agresiune militară este „o amenințare neobișnuită și extraordinară la adresa securității naționale și a politicii externe a Statelor Unite”.

„Consider că impunerea de taxe vamale, așa cum sunt descrise aici, în plus față de alte măsuri luate pentru a răspunde urgenței naționale, va fi mai eficientă pentru gestionarea acestei amenințări”, a adăugat Donald Trump în textul ordinului executiv.

India este al doilea cel mai mare cumpărător de petrol rusesc, după China. Anul trecut, circa 36% din importurile de petrol ale Indiei au provenit din Rusia, o creștere substanțială față de procentul de aproximativ 2% în anii anteriori declanșării invaziei la scară largă din Ucraina.

Donald Trump denunță afacerile cu petrol rusesc făcute de India în pofida războiului

Sancțiunile impuse de occidentali împotriva Rusiei, în special plafonul de preț, au făcut acest produs mai atractiv pentru companiile indiene, care au reușit astfel să facă economii de miliarde de dolari.

„India nu doar cumpără cantități masive de petrol rusesc, dar mult din petrolul cumpărat îl vinde pe piața liberă cu profituri mari. Lor nu le pasă cât de mulți oameni sunt uciși în Ucraina de mașina de război rusă”, a denunțat Donald Trump.

La rândul său, guvernul indian a afirmat că va lua „toate măsurile necesare pentru a proteja interesul național”. Totuși, negocierile comerciale dintre Statele Unite și India nu par să fi condus la un acord pe placul lui Trump. Una dintre nemulțumirile părții americane pare să fie refuzul Indiei de a-și deschide piața pentru produsele agricole, în condițiile în care fermierii formează în această țară un electorat puternic.

Statele Unite cer Chinei să nu mai cumpere petrol rusesc

Pe de altă parte, Donald Trump a declarat miercuri că, în funcţie de evoluţia situaţiei, ar putea anunţa taxe vamale suplimentare împotriva Chinei, similare celor de 25% anunţate în cazul Indiei, din cauza achizițiilor de petrol rusesc, relatează Reuters.

„Am făcut-o cu India. Probabil o vom face şi cu alte câteva ţări. Una dintre ele ar putea fi China”, a declarat liderul republican de la Casa Albă.

Săptămâna trecută, secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a avertizat regimul de la Beijing că ar putea fi supus unor tarife suplimentare, dacă va continua să cumpere petrol rusesc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Maccarone 07.08.2025, 09:26

petrolul american e mult mai bun, nu?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.