„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, la data de 09.03.2022, îndrumări scrise către parchetul care supraveghea cercetările (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4) în dosarul penal deschis ca urmare a plângerii formulate de doamna Emilia Șercan. Aceste îndrumări, fără a afecta independenţa procurorului de caz, au urmărit să dinamizeze administrarea probelor şi să reflecte rolul activ al organelor de urmărire penală pentru aflarea adevărului”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Intervenția procurorului general Gabriela Scutea a dus și la schimbarea echipei care coordonează cercetările, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost semnalată procurorului necesitatea verificării competenței, aspect care a determinat declinarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, ulterior, preluarea cercetărilor, la 31.03.2022, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Comunicat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

„Pentru clarificarea criticilor exprimate public de partea vătămată (n.red. – Emilia Șercan), parchetul care efectuează urmărirea penală va stabili, în raport de drepturile conferite de Codul de procedură penală, informațiile care îi vor fi transmise, ținând cont de caracterul nepublic al urmăririi penale”, se mai arată în comunicat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precizează totodată că a adus în atenția organelor judiciare implicate în investigaţiile privind faptele comise împotriva jurnaliştilor „constatările privind pluralismul și libertatea mass-mediei din Rapoartele din 2020-2021 privind statul de drept, emise de Comisia Europeană”.

Precizări PÎCCJ

Șercan a acuzat Poliția că „a scurs” informații

Jurnalista Emilia Şercan a acuzat ieri, 4 aprilie, că autorităţile au orchestrat o operaţiune de „kompromat” împotriva sa, după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă a fost plagiată, iar acum, potrivit lui Șercan, autoritățile încearcă să muşamalizeze această acţiune.

Doi avertizori de integritate, despre noua lege care ar trebui să-i apere: „Nu aveam așteptări ca în țara asta să fie protejat un om care spune adevărul”
Recomandări
Doi avertizori de integritate, despre noua lege care ar trebui să-i apere: „Nu aveam așteptări ca în țara asta să fie protejat un om care spune adevărul”

Totodată, Şercan a acuzat Poliția Română că „a scurs” în presă o captură de ecran depusă ca probă într-un dosar legat de amenințările primite din partea unei persoane necunoscute care intrase în posesia unor fotografii private ale jurnalistei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis azi că Executivul susţine libertatea presei și că premierul Nicolae Ciucă a cerut „autorităților competente ca orice formă de intimidare a jurnaliștilor sa fie investigată, iar vinovații trași la răspundere”.

Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, deputatul USR Iulian Bulai, a invitat miercuri, 6 aprilie, jurnaliști de investigație și reprezentanți ai organizațiilor de profil în Parlament, la o discuție pe tema intimidărilor la care sunt supuși și a încercărilor de mușamalizare a anchetelor jurnalistice.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC TOTAL! Boala CRUNTĂ pe care o are Cătălin Botezatu. Medicii l-au pus la regim imediat
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Boala CRUNTĂ pe care o are Cătălin Botezatu. Medicii l-au pus la regim imediat
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Observatornews.ro
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
HOROSCOP
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
Camioanele militare misterioase observate pe o șosea din Europa. Șocant ce ar transporta. FOTO
Știrileprotv.ro
Camioanele militare misterioase observate pe o șosea din Europa. Șocant ce ar transporta. FOTO
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea