UPDATE, ora 19.00 – Polițiștii vasluieni au reușit să identifice două persoane care au tras cu arma în Bârlad, în urma unei altercații generale între două clanuri de rromi.

Cei doi bărbați care au folosit pistoalele sunt cercetați pentru uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În scandalul de joi, din zona Stadion a municipiului Bârlad, dintre cele două grupări de romi ar fi fost implicate peste 15 persoane. Pe timpul conflictului, s-au folosit pistoale, bâte și bucăți de metal, însă fără a fi persoane rănite.

După câteva ore de cercetări, polițiștii au reușit să identifice și cele două persoane care au tras două sau trei focuri de armă în aer, fără să se fi înregistrat victime.

”Față de cele două persoane se fac cercetări pentru uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a declarat, joi, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Potrivit sursei citate, cele două arme folosite de bărbații de etnie rromă sunt din categoria celor neletale.


Știrea inițială:

Cele două clanuri de rromi s-au confruntat joi la prânz în zona Stadion din municipiul Bârlad.

UPDATE/ Două clanuri de rromi s-au confruntat joi la prânz în Bârlad. Un scandalagiu a tras cu pistolul |VIDEO

Potrivit vremeanoua.ro, mai mulți bărbați de etnie rromă au început să se fugărească, iar unul dintre ei a scos un pistol și a tras două focuri după alt bărbat! În scandal au fost folosite și câteva răngi, care au spart geamurile unui magazin.

Imediat după apelurile trecătorilor la 112, polițiștii au ajuns în doar câteva minute iar grupările de rromi urmează a fi identificate. Surse neoficiale spun că ar fi vorba de o grupare de rromi din Zorleni care s-ar fi confruntat cu o altă grupare de rromi din orașul Murgeni, relatează sursa citată.

Sursa imaginilor: vremeanoua.ro


FOTO | Maria Grapini, către românii din diaspora: „Fără certificat de prost nu puteţi participa la miting”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.