Două companii din energie vor fuziona, a decis Ilie Bolojan. Dispar funcțiile de conducere, și compensațiile, din cauza pierderilor istorice

Comentează
Premierul Ilie Bolojan, în timpul unei conferințe de presă la Palatul Victoria

Două companii de stat, ambele aflate sub controlul Ministerului Energiei, condus interimar de premierul demis Ilie Bolojan, urmează să fuzioneze, conform unui proiect legislativ pregătit de fostul Guvern, relatează Profit.ro.

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și Electrocentrale Grup, ambele entități de stat aflate sub controlul Ministerului Energiei, vor fuziona, SAPE preluând întreaga activitate a Electrocentrale Grup.

Membrii conducerii Electrocentrale Grup nu vor primi compensații

Conform documentului, „mandatul Consiliului de Administrație și al conducerii executive a Societății Electrocentrale Grup SA încetează de drept începând cu data efectivă a fuziunii, această operațiune reprezentând o justă cauză, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Astfel, actualii membri ai conducerii companiei nu vor primi compensații pentru încetarea înainte de termen a contractelor.

Electrocentrale Grup se confruntă cu pierderi financiare considerabile, înregistrând un deficit cumulat de peste 84 de milioane de lei în perioada 2013-2024.

Doar trei ani au fost profitabili pentru companie, generând un câștig net total de mai puțin de 1,8 milioane de lei.

Din cauza acestor pierderi istorice, stabilitatea financiară și capacitatea de dezvoltare a companiei au fost semnificativ afectate.

Măsura fuziunii, parte din obiectivele PNRR

În urma acestei fuziuni, SAPE va prelua pierderile Electrocentrale Grup printr-un proces de diminuare a capitalului social al acesteia din urmă, conform mecanismului de transmitere universală a patrimoniului.

„Această soluție urmărește asigurarea continuității activității societății rezultate și reflectarea fidelă a situației economico-financiare după finalizarea operațiunii. Preluarea pierderilor de către societatea absorbantă constituie o măsură necesară pentru integrarea în mod unitar a activelor, pasivelor și rezultatelor patrimoniale ale celor două societăți, astfel încât noua structură să poată funcționa pe baze consolidate și transparente”, se arată în actul normativ.

Măsura se aliniază obiectivelor stabilite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în special Ținta 443, care prevede restructurarea a cel puțin trei companii de stat din domeniile energiei și transporturilor.

Reformele și proiectele din PNRR al României nu se încheie odată cu termenul-limită din august 2026. Acestea vor rămâne în atenția Comisiei Europene chiar și după ultima tranșă de plată, încă cinci ani.

Scopul principal este eficientizarea operatorilor economici de stat, în paralel cu asigurarea unei administrări prudente a resurselor publice.

SAPE, depozite bancare de peste 608 milioane de lei

Înființată în 2013, SAPE a preluat responsabilitățile contractuale ale fostelor companii de distribuție de energie electrică Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Moldova, Electrica Oltenia și Electrica Muntenia Sud.

În prezent, SAPE deține participații importante în companii precum Titan Power (67,3%), Indra Soluciones Tecnologias de la Informacion România (49%), PPC Energie (21,42%) și Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (20%).

În plus, SAPE deținea, la finalul lui 2024, un portofoliu de acțiuni de companii energetice listate la Bursa de Valori București (Electrica SA, OMV Petrom, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica și Conpet), cu valoare totală, la acel moment, de peste 112 milioane de lei

În 2024, SAPE a raportat un profit net de 10,7 milioane de lei și venituri totale de 78,7 milioane de lei, dintre care doar 15,3 milioane de lei proveneau din cifra de afaceri.

De asemenea, compania dispunea, la sfârșitul anului 2024, de depozite bancare în valoare de peste 608 milioane de lei.

Electrocentrale Grup, pierderi de 3,4 milioane de lei

Electrocentrale Grup, desprinsă din fosta Termoelectrica, operează un parc fotovoltaic de 1,7 MW din județul Brăila, construit în 2015 cu o investiție de 2,5 milioane de euro.

Cu toate acestea, compania nu a reușit să depășească dificultățile financiare, înregistrând pierderi de 3,4 milioane de lei în 2024, la venituri totale de 6,6 milioane de lei.

De-a lungul timpului, Electrocentrale Grup a deținut participații în mai multe entități, inclusiv Electrocentrale Galați, care opera centrala CET Galați înainte de falimentul acesteia.

Electrocentrale Grup mai are participații minoritare la Complexul Energetic Oltenia, Electrocentrale Craiova și Titan Power, cea din urmă având în construcție o centrală nouă în cogenerare în cartierul bucureștean omonim

Fuziunea dintre SAPE și Electrocentrale Grup este privită ca o soluție pentru consolidarea sectorului energetic de stat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!