Antonella și Lorena, două femei care s-au născut pe 22 iunie 1989 la spitalul Canosa, regiunea Puglia, Italia, au descoperit că au fost schimbate la naștere, acum 33 de ani, uitându-se pe Facebook la niște fotografii. Una dintre ele va primi o despăgubire de aproximativ un milion de euro, informează La Repubblica și Stiri TVR.
Cele două mame, Caterina și Loreta, au plecat acasă cu fetele fără să suspecteze că a fost comisă o eroare. Descoperirea datează din 2012, când Antonella a sesizat similitudini între ea și mama sa biologică, cu care aparent nu avea nicio legătură, urmărind pe Facebook niște fotografii cu aceasta din urmă. Testele ADN din anul următor au demonstrat că de fapt sunt mamă și fiică.
În urma unui proces care a durat 10 ani, un tribunal din Trani a decis de curând ca Antonella să fie despăgubită cu aproximativ un milion de euro.
Fata a avut o relație dificilă cu părinții ei, fiind abandonată de mamă și maltratată de tată. Ajunsă într-un orfelinat, Antonella a fost dată spre adopție, în anul 2008.
De asemenea, Caterina, mama biologică a Antonellei, și soțul ei vor fi despăgubiți cu 215.000 de euro fiecare, iar celălalt fiu al cuplului va primi suma de 81.000 de euro deoarece nu a trăit cu sora lui adevărată.
FOTO cu caracter ilustrativ EPA
ivryernest 20.09.2022, 23:45
Dar foarte bine că locuiau la Canossa, oraș cu tradiții papale...