Marian Godină a făcut publică pe Facebook povestea dramatică a unei fetiţe, pe nume Ariadna-Ioana, fiica unui poliţist, care la numai 5 anişori a suferit un AVC şi are mare nevoie de ajutor pentru a supravieţui. Familia fetiţei nu dispune de resursele materiale cu care să achite operaţia, tatăl micuţei având şi rate la casă.

„În timp ce era la grădiniţă, educatoarea a văzut că nu se mai poate juca şi ridica de pe scaun deoarece mâna şi picioruşul drept nu o mai ascultau. Încerca să le mişte dar nu mai reuşea.

Educatoarea a chemat SMURD-ul şi a fost dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti iar diagnosticul stabilit a fost AVC ( atac vascular cerebral ) .

A stat 3 săptămâni la terapie intensivă cu mami şi tati, iar de acolo a luat o infecţie intra spitalicească după care a fost internată la Spitalul Obregia, secţia Neurologie Pediatrică.

Până în prezent părinţii au avut cheltuieli foarte mari. ( CT-uri, RMN-uri, angio-RMN-uri, diverse analize atât la spitale de stat cât şi private ).

În urma unor investigaţii realizate de cei mai buni neurochirurgi din Bucureşti s-a ajuns la concluzia că cel mai bine e să fie operată în Franţa, fiind singura clinică din Europa care i-a redat speranţa să trăiască prin intermediul unei intervenţii cu gamma knife.

Operaţia a fost programată pentru luna septembrie 2018, costurile ridicandu–se la 7000 E”, scrie Marian Godină, pe Facebook.

Cei care vor să o ajute pe Ariadna-Ioana, fetiţa de 5 ani, o pot face donând pe următorul cont bancar, deschis pe numele tatălui micuţei:

RO14 RZBR 0000 0600 0994 6133 deschis la Banca Raiffeisen
Titular: ION STIRCEANU

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.