Acțiunea oamenilor legii a vizat mai multe persoane specializate în introducerea în ţară de droguri de mare risc, respectiv tablete de MDMA (Ecstasy).

În urma acţiunii şi a percheziţiilor domiciliare efectuate pe raza judeţului Satu Mare au fost descoperite 1.898 pastile de ecstasy, 94 grame de amfetamina, 11 grame de cocaină, suma de 4.800 de euro şi o armă de tir cu aer comprimat”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Două persoane au fost reținute, urmând a fi prezentate în vederea obținerii unui mandat de arestare.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2019 şi până în prezent, inculpaţii au introdus în ţară, au achiziţionat şi au comercializat pe raza judeţului Satu Mare, droguri de mare risc. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că drogurile au fost procurate din Olanda şi introduse în România, disimulate în cutii de detergenţi, utilizând servicii de coletărie ale unor firme de transport persoane”, a precizat DIICOT.


Citește și: Trei companii mari, BASF, Wienerberger și Saint-Gobain, se retrag din APMCR, după ce Libertatea a publicat înregistrările în care președintele asociației apare cerând șpagă!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.