Editorial | Arta cere sacrificii și medicamente. Creatorii de modă și de panică

Aşa cum s-au inventat sperietorile de ciori ca să goneşti croncănitoarele de pe tarla, tot astfel s-au inventat unele haine horror, poreclite savant “ţinute de designer”, probabil ca să goneşti duhurile rele din metropole. La început, doar o mână de sticliţi de la Paris aveau curajul să îmbrace manechinele de parcă alea ar fi pierdut un pariu. Ulterior, pentru că orice tâmpenie se răspândeşte ca tifosul, mii de creatori de modă s-au simţit datori să demonstreze că patologia artei nu are limite.
Odată, am ajuns din greşeală în gara din Mizil (da, da, Mizilul are şi gară, nu mai râdeţi). Era noapte şi am crezut că era deja Buzăul meu natal. N-am stat decât două minute pe peron, am realizat situaţia şi m-am aburcat la loc. Dar în acel minut cât m-am învârtit ca o vrabie zăpăcită pe sub poala vagonului, am văzut pe peron ceva halucinant. O băştinaşă (am priceput asta din contextul discursului ei, fiindcă lătra în urechea cuiva, prin celular) avea un păr în care mai mult ca sigur explodase un obuz. Plescăia o gumă care se auzea ca o cizmă de soldat jucând în zloata poligonului de trageri. Emitea cuvântul “fatăăă” mai des decât respira. Chiar am crezut o clipă că vaca bunică-sii urma să fete sau aşa ceva. Iar hainele dumneaei întreceau orice plăsmuire a poeţilor suprarealişti, combinaţi cu arta plastică a unui Picasso bolnav de pojar. Avea pantaloni scurţi peste pantaloni lungi, o poşetă în formă de cozonac, zece unghii în paişpe culori (da, este posibil, vă rog să mă credeţi), iar pantofii pot să jur că erau, de fapt, bucăţi rupte dintr-un strung – butucănoşi, ciudaţi, asimetrici, cu şuruburi în loc de catarame.
Sub motivaţia nobilă a creativităţii – în fapt, ăsta paşaportul către libertatea de a confunda arta cu delirul -, au apărut obiecte despre care nu ştii dacă sunt haine sau ceea ce rămâne după te-ai aşezat cu fundul într-un tort. Am văzut prin spitale eprubete şi branule din care ar fi putut construi gablonzuri mai interesante decât unele zorzoane create în atelierele de talente chinuite.
Poate ar trebui să le explice careva maselor că show-urile haute- couture, din burta Franţei, nu sunt dedicate celor care nu mai ştiu cu ce să se îmbrace la serviciu şi scurmă după idei noi. Unii mă vor acuza că am minţile sub lacăt şi că nu pot vedea somptuozitatea inovaţiei. Îmi asum totuşi riscul de a fi considerată retrogradă, îmbrăcându-mă clinic sănătos. Asta ca să nu ajung să port haine ultimul răcnet, după curentul lansat în spectaculoasa şi strălucitoarea lume a spitalelor de psihiatrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE