Editorial de Alice Năstase Buciuta | Prietenul meu, televizorul

Am suferit știind că televizorul le strică ochii – deși am întrebat un oftalmolog într-un interviu dacă e adevărat și a zis că nici vorbă. Apoi am aflat că le strică mintea, fiindcă învață de la desenele animate pline de personaje modern-caraghios-stilizate să vorbească urât și să fie agresivi. (Ah, unde sunt desenele frumoase de pe vremea noastră, când ciocănitoarea Woody era buclucașă și nostimă, Bambi se dădea pe gheață, iar Tom și Jerry se certau și se împăcau? – ne-am văicărit, convinși că plozii noștri adorați o s-o ia razna de la Fetițele Powerpuff, Sanjay și Craig sau Johnny Bravo). Apoi ne-am supărat gândindu-ne că vor deveni obezi dacă stau prea mult în fața televizorului, eventual și cu un castron de popcorn în mână, așa că ne-am opintit cu toții să-i luăm din fața micului ecran.

Acum vreo zece ani, într-un ziar care nu mai există, aveam o rubrică dedicată micului ecran. Culegeam studii din care extrăgeam date care demonstrau câte rele ne aduce televizorul. Peroram împotriva celui din dormitor care distruge, ziceam eu și alte milioane de deștepți ca mine, intimitatea cuplului, protestam împotriva violenței desenelor animate și chiar și împotriva telecomenzii care, uite, ne-a făcut sedentari, amintindu-mi ce bune erau mișcările în care te ridicai de pe canapea ca să apeși pe butonul lighioanei de televizor – i-am spus lighioană nu ca să-l jignesc încă o dată, ci pentru că avea măcar un metru cub și ocupa o masă întreagă.

M-am trezit zilele trecute rugându-mă de unul dintre copii să mai lase jocurile de pe telefon și să se mai uite și el la televizor. Mi s-a părut dintr-o dată că, oricum, atunci când ridici ochii dintr-un ecran mic către unul mare ai nu doar altă perspectivă, dar măcar o altă poziție a gâtului, a capului, a corpului. Și mi-am dat seama dintr-o dată că nu ne putem împotrivi mersului lumii. Peste trei ani, ne vom ruga de copiii noștri să nu mai stea la ochi cu ochelarii de realitate virtuală și să alerge după zombie, îndemnându-i să se joace și ei, cum făceau pe vremuri copiii cuminți, cu un smartphone obișnuit. Iar dacă vor vrea să stea locului, în fața televizorului, sprijinindu-și spatele de spătarul fotoliului, o sa ne mândrim cu ei ca și cum tocmai ar fi câștigat un concurs de orientare turistică și s-ar fi dovedit mari iubitori ai naturii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE