Editorial de Alice Năstase Buciuta – Foamea de haleală şi foamea de iluzii

Tot de atâta vreme aud de metode de slăbit absolut revoluţionare, plăcute, eficiente şi care, cică, nu dau greş niciodată.
Mă asaltează propunerile de a cumpăra nişte pastile cu pătrunjel care să-mi taie foamea, unele cu oţet care să-mi distrugă grăsimile, iar altele cu ardei iute, care să-mi accelereze metabolismul dincolo de viteza legală. Găsesc pretutindeni invitaţii să cumpăr şi să beau o cafea specială, bună şi parfumată, care să-mi îngăduie să mănânc tăvi întregi de baclavale şi plăcinte fără să mă-ngraş, fiindcă, printr-o minune, se ia la trântă cu dulciurile şi învinge mereu.
Sau am auzit că există nişte bomboane de ciocolată amestecată cu un ingredient misterios – bârfele susţin că ar fi de origine extraterestră, adus de pe planeta omuleţilor veşnic verzi şi supli – care te slăbesc pe măsură ce te delectezi cu gustul lor absolut irezistibil, bomboane pe care le poţi hăpăi la desert după o masă oricât de copioasă.
Aşa cum au adolescentele alertă pe Google pentru ştirile despre Justin Bieber, Harry Stiles sau Robert Pattinson, computerul meu bipăie ori de câte ori vin veşti despre câte o invenţie care să te facă să slăbeşti uşor, repede şi sigur, fără să faci foamea, fără să te privezi de bunătăţi şi, desigur, fără să-ţi tai stomacul, maţele, coastele şi alte dotări interioare preţioase. Doar despre câte o pastilă la fel de revoluţionară precum cele albastre, câte-o izmană în care să te-ndeşi înainte să adormi şi să te trezeşti a doua zi slabă, jigărită, alungită.
Câte un plasture pe care să ţi-l lipeşti pe burtă, pe fund, pe talpă sau pe ceafă şi săţi ia cu mâna rotunjimile prea proeminente de sub piele sau piticii prea săltăreţi de pe creier. Câte un ceai bun şi aromat care te face să mergi atât de des şi să stai atât de mult la toaletă, încât să nu mai ai timp să ajungi până la bucătărie. Câte o cremă sau maglavais în care să te înmoi şi din care să ieşi netezită, frăgezită şi slăbită, ca şi cum te-ai fi scăldat în lacul fermecat din poveste. Dar asta pentru că foamea mea veşnică s-a preschimbat într- o la fel de ineficientă foame de iluzii, aceea care ne face pe toţi să vrem mai repede, mai uşor, mai pe degeaba, ceea ce nu se poate obţine decât cu trudă, cu răbdare, cu sudoare şi ambâţ. Ştie cineva, totuşi, altă metodă? Că eu am căutat pretutindeni şi nu am găsit…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE