Editorial de Simona Catrina | Dragă mamă, acest domn cu ciuful verde şi belciug în nas e logodnicul meu!

Meseria e brăţară de aur, dar ce-ar fi să începem cu meseria, nu cu brăţara? Mormăim că nu ne înţeleg părinţii când umblăm cu blugi rupţi pe alocuri, de parcă am evadat de la Penitenciarul Bârcea Mare şi ne-am prins nădragii în sârma deosebit de ghimpată.

Dar, înainte de a ne uita la ei ca la doi hodorogi, ce-ar fi să ne holbăm mai atent în oglindă, oglinjoară? Să zicem că o fată poartă maiou, nu poartă sutien, poartă pantaloni, nu poartă chiloţi, poartă cercei de aur, nu poartă formula după care calculezi aria cercului.

Poate şi pentru că aria cercului a fost deja calculată de către ăla care i-a cumpărat inelul, prin metoda “ia treci, fă, să văd dacă-ţi încape!”. De acord, părinţii trăiesc în lumea lor şi au impresia că au experimentat destule, în aşa fel încât noi nu mai avem nevoie de alte surse de informare, ei ne ajung cu vârf şi îndesat.

Dar trebuie să recunoaştem că pătura socială cunoscută sub porecla de “tineretul din ziua de azi” e capabilă să-ţi toarcă nervii şi să-i transforme în, nu-i aşa, ghem. Ţi se cere să fii un părinte receptiv la toanele metafizice (şi, din păcate, şi fizice) ale copilului.

Câte pastile de amitriptilină trebuie să iei ca să faci faţă? Părinţii ştiu ce sunt alea. Nu căutaţi pe Google, că vă stricaţi ziua. Nu poţi să te anesteziezi cu vodcă înainte de a verifica tema minunatului plod, căci nu e moral, am stabilit. Şi e nociv.

Poate chiar mai nociv decât site-urile cu anorexici şi sinucigaşi pe care le deschide el pe smartphone. E foarte simplu să lălăi, ca în finala probei de şlagăre de la Festivalul Mamaia, cum că odorul trebuie crescut şi educat în puful pufurilor tuturor pufoşeniilor.

Ai idei geniale când e vorba de puiul altuia. Dar dacă vine vorba de al tău, ţi se face milă când vezi cum îi plouă- n gură după o lingură de vişinată. Iar tu, părinte cretin, nu-i dai să bea, deşi are deja zece ani şi poate înţelege şi el cum e cu licorile astea.

Ce facem, frate, ce fel de părinţi suntem? Nu am copii, dar şi eu sunt copilul cuiva. Şi eu mi-am necăjit părinţii, într-un hal sau altul. Şi fratele meu are copil. Rectific, are copilă. Majoră, de curând. Nasol moment. Le doresc nervi de piatră şi pistol înarmat. Sau, din considerente legale, mai bine invers.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE