Editorial de Simona Catrina | Revoluţionarii din faţa televizorului

Unul mi-a spus cu mândrie, odată, că a avut banderolă tricoloră de revoluţionar, dar că niciodată n-a ieşit în calea tancului, evident. Ştiu oameni care au obţinut certificate de revoluţionari pentru că şi-au cusut banderole tricolore pe un crac, dar n-au făcut nimic altceva decât să defileze o zi sau o oră prin faţa cameramanilor, să afle lumea că sunt eroi.
Acum, când aniversăm 25 de ani de la ceea ce numim Revoluţie, toată lumea şi-a amintit cât de vitează era în anul când ţara a devenit liberă. Ăla era erou, ăla era disident, toată lumea era ceva citabil în ziare. Ce-am împlinit la 25 de ani de la Revoluţie? Mai nimic.
Aproape jumate din populaţia ţării vrea să vină Ceauşescu înapoi, potrivit sondajelor. Ei spun acelaşi lucru, ca o placă stricată; aveam casă, aveam serviciu. Dar vă aduceţi aminte că n-aveaţi voie să ieşiţi din ţară?
Vă aduceţi aminte că aveam doar două ore de emisie TV, din care două ore jumate erau cu cel mai iubit fiu al poporului? Vă aduceţi aminte că prietenul cel mai bun vă turna la Securitate că spuneaţi bancuri cu Bulă, de-alea în care Ceauşescu urma să crape cumva. Ce înseamnă revoluţionar?
Omul care a stat în faţa televizorului şi şi-a dat cu părerea asupra democraţiei, neştiind ce înseamnă aia. Aceşti oameni au obţinut certificate, în timp ce adevăraţii luptători au rămas fără asemenea hârtii care îi scuteau de impozite şi alte scuze sociale.
Fratele meu era la un pas să moară la Revoluţie, dar pentru că era militar – şi deci era datoria lui să se sacrifice pentru patrie – n-a primit niciodată certificat de revoluţionar, deşi i-a trecut glonţul pe la ureche, la propriu.
Văd în fiecare zi la TV clevetiroii Revoluţiei. Toţi sunt deştepţi şi foarte informaţi. Unii s-au născut în 1990, dar ştiu totul, stăteau cu un ochi la ţâţa mamii şi cu unul la Ceauşescu, ce să-ţi spun!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE