Editorial de Simona Catrina – Snob cu snob să ne unim

Nimic nu e mai fascinant şi mai enervant decât parveniţii care cred că Gucci a fost un mare compozitor de jazz care, în timpul liber, făcea şi genţi. Ne lovim de snobi în fiecare restaurant japonez. Sunt genul de oameni care nu pun botul pe fructe de mare (habar n-au ce-s alea, de fapt), dar e absolut necesar să-i vadă lumea acolo, să afle toată suflarea cum învârtesc ei un rac în farfurie şi plătesc pentru asta vreo 200 de roni porţia. Întâmplare absolut autentică: o amică din Toronto, cântărind vreo 60 de ani, m-a sunat odată ca să mă întrebe “ce-i alea Caraibe” – textual.
Zic: “Nişte insule, de ce?”. Iar ea îmi explică, pe înţelesul meu: “Păi, m-a invitat iubitul meu în Caraibe şi credeam că-i o cârciumă, voiam să te întreb de fapt cât de elegantă e, ca să ştiu cum mă îmbrac”.
Rar rămân fără replică, dar atunci am rămas. A plecat în arhipelag (las la o parte faptul că ea înţelegea prin arhipelag un fel de vapor, nu ştiu de unde şi până unde). Iar când s-a întors din mirobolanta vacanţă, a povestit tuturor ce frumos a fost în Caraibibe (sic!) şi ce cult e bărbatul ei, care i-a spus că Rabindranath Tagore a înhăţat Premiul Nobel pentru Literatură în anul de graţie 1913. Bine, ea a zis ceva de genul “Rabinzstrgdfeogjd Taigore”, dar ne-am prins la cine se referea, că, din fericire, suntem abili şi suntem şi niţel culţi, şi avem mintea brici, şi mai avem şi Google.
Snobii forfotesc peste tot, sunt ca gândacii de bucătărie. De ăştia din urmă scapi cu un spray (sau cu opt spray-uri, mă rog), poanta e că de ăilalţi n-ai cum să te scuturi prea uşor. Mai nou, toată lumea cântă la pian (bine, cântă doar Für Elise, pe care-o cântă şi-o maimuţă, dar se cheamă că suntem muzicieni). Bogătanii fac schi în Austria, îşi rup gâturile pe-acolo, dar important e să pună pe Facebook poze cu cheltuielile lor. Nu vreau să jignesc pe nimeni (deşi uite că am s-o fac, involuntar), dar mi s-a părut halucinant că biletele pentru trei concerte de-ale lui Andre Rieu s-au spulberat ca nişte fulgi, nu mai găseşti unul nici să dai cu parul (poate doar să dai cu euro, la bişniţă).
De ce mă mir? Vă spun imediat. Dacă ies acum pe stradă şi întreb oamenii îmbrăcaţi scump cine-i Andre Rieu, jumătate vor googleli pe telefon înainte să scoată vreo buche din gură, şi cealaltă jumătate latră “Poftim? Cine?!”. Dar, aşa cum e bine să te vadă cineva halind homari, tot aşa e perfect să te duci la Andre Rieu, ca să pari groaznic de deştept.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE