Au trecut prin momente de groaza, si-au vazut moartea cu ochii, dar s-au incapatanat sa traiasca. Este vorba despre trei persoane care sunt inca in viata dupa ce au fost lovite in aceasta vara de trasnet. Acum, in fiecare zi ii multumesc Celui de Sus pentru ca le-a mai dat o sansa.
Un prahovean de 59 de ani a scapat cu viata, duminica, dupa ce a fost lovit de trasnet in timp ce se afla la o stana din apropiere de Breaza. Norocul lui Virgil Strechioiu a fost ca nu s-a ranit grav si a putut striga dupa ajutor. Barbatul a fost dus de urgenta la spital, cu arsuri, iar personalul a stabilit ca viata lui nu este in pericol. Cu toate acestea, el a fost internat la sectia de cardiologie, deoarece, in cazul persoanelor lovite de fulger, pot aparea complicatii cardiace.
Nu poate vorbi foarte mult, pentru ca se simte inca slabit, insa murmura rugaciuni de multumire. ‘Cand eram acolo singur, intins pe pamant, l-am implorat pe bunul Dumnezeu sa ma crute’. Acum, pe patul de spital, lipsit de puteri, batranul nu conteneste sa multumeasca Cerului.
„M-am speriat si m-am aplecat sa ma inchin”
In luna iunie, Susana Grunta (38 ani) a fost lovita si ea de trasnet in timpul unei furtuni chiar intr-o statie de microbuz din orasul Petrila, judetul Hunedoara. Langa ea se afla soacra, Ileana (62 ani), care isi aduce aminte cu groaza de acele clipe. ‘A fulgerat asa tare incat m-am speriat si m-am aplecat sa ma inchin. Cand m-am ridicat, Susana nu mai era in picioare’, ne-a povestit batrana. Norocul a facut ca prin zona sa treaca o doctorita, care a dus-o pe femeie la spital. Dupa cateva zile de spitalizare, Susana s-a putut intoarce acasa. Medicii cred ca femeia a fost trasnita din cauza telefonului mobil pe care aceasta il avea in geanta.
„Timp de o ora am stat inconstient”
Stefan Avram (82 ani), din localitatea doljeana Gangiova, plecase, pe 6 iunie, impreuna cu ginerele sau, Mircea Afronie (54 ani), catre o stana de pe malul Jiului. Pe drum a inceput sa ploua torential, astfel ca barbatii s-au adapostit sub un copac. In doar cateva clipe, un trasnet i-a lovit pe barbati. ‘Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e o lumina puternica ce ne-a doborat pe amandoi. Timp de o ora am stat inconstient. Cand m-am ridicat, m-am scuturat pe haine si imediat mi-a fugit gandul la Mircea. Am inceput sa-l strig, dar el era fara suflare’, isi aminteste batranul.