Potrivit unui comunicat al poliției elene, Stefan a fost arestat marți într-o piață din Atena și deși inițial a fost suspect, în urma unui lung interogatoriu, acesta a cedat azi și a recunoscut crima. El a mărturisit că îl cunoștea pe scriitor de aproape 10 ani, de când s-a stabilit în Grecia, și că s-a dus în noaptea de 5 decembrie însoțit de un alt român, la locuința acestuia din Atena, să îi ceară niște bani, pentru că știa că își vânduse o proprietate din orașul Kifissi.
Celebrul autor l-a refuzat, iar în urma unei certe, românul l-a împins pe Menis, acesta a căzut și s-a lovit mortal. Anchetatorii însă susțin că mărturia românului nu coincide cu probele adunate la locul crimei, care arată că autorul a murit strangulat. Mai mult, complicele lui Ștefan, un sibian pe nume Cosmin G., a fost și el reținut astăzi. Amprentele celor doi români au fost găsite în nouă locuri diferite din apartament, ceea ce indică că l-au jefuit pe scriitor.
Autoritățile susțin că sibianul avea chiar asupra lui 150.000 de euro, mai mult ca sigur banii scriitorului obținuți din vânzarea casei. Cu atât mai mult, cu cât în locuința lui Koumandareas nu s-a găsit nici un ban și nici în conturile lui din bancă, fapt pentru care autoritățile au considerat că aceștia au bănuit că au fost luați de criminali. Menis Koumandareas, unul dintre cei mai prestigioși autori din Grecia, a fost asasinat luna trecută, trupul său neînsuflețit fiind descoperit pe 6 decembrie în locuința lui din Atena.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.