„Aici nu vine oricine, adică se face o selecţie. Dintre cei care rămân, apoi se aleg singuri. Cine are în sânge harul de a cânta, devine, şi cu ajutorul nostru, vedetă”, spune profesorul Iliuţă. Întrebat de numele celebre pe care le-a „descoperit”, profesorul deschide lista cu Ramona Bădescu, pe care o consideră una dintre cele mai importante voci cu care a lucrat.
„Nu vreau să fac vreodată o ierarhie, pentru că am descoperit multe voci bune. Ramona este cu siguranţă una dintre ele. Este prima mea elevă căreia i-am scos un disc.” Profesorul ne explică un lucru: valoarea Ramonei a fost cu atât mai mare cu cât „vocea ei era curată, nu era ajutată de tehnicile care au invadat astăzi industria muzicală”.
Un alt artist devenit celebru este Alex Velea. Înainte de a cunoaşte succesul, Velea a trecut, de asemenea, pe la Palatul Copiilor din Craiova. „În grupa lor au fost foarte mulţi care au intrat în lumea artei. El şi Madălina Petre, de la Happy Hour, au ales să cânte, şi o fac bine. Sunt alţii care au devenit actori. Despre Alex Velea îmi aduc aminte că era fan al trupei Back Street Boys, despre care spunea că îl inspiră, atât ca mişcare scenică, dar şi ca interpretare.
” Din valul de tineri artişti, profesorul Iliuţă Dumitru a lucrat cu cei doi craioveni care ne-au reprezentat la „Vocea României”, Oana Roman şi Cristian Sanda. Despre finalistul din Craiova, profesorul ne-a mărturisit că a fost un tânăr extreme de talentat: „A câştigat mai multe trofee, printre care Trofeul tinereţii, locul 1 la Festivalul „Dan Spătaru”, locul 1 la concursul „Acces la success” organizat şi susţinut de Antena 1. Muzică face de mai bine de 10 ani, obţinând peste 30 de premii la concursurile unde a participat, majoritatea fiind locul I şi trofee”, completează Iliuţă.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.