Cântăreaţa a mărturisit că a fost foarte speriată, dar suportul moral al oamenilor care o îndrăgesc a ajutat-o foarte mult.
„M-am speriat foarte tare când mi-au pus diagnosticul, mai ales că m-au avertizat asupra riscurilor de a rămâne paralizată şi oarbă, sau mai rău, să sfârşesc cu… flori şi coroniţe. Eram şi foarte deprimată pentru că în ultimul timp au murit mulţi artişti, dar lumea care mi-a fost alături mi-a dat putere. O femeie chiar s-a oferit să-mi înfieze una din fete. A fost emoţionant”, a declarat Elena, în ediţia specială de 1 Decembrie a Happy Hour.
Pe de altă parte, artista s-a arătat indignată din cauza celor care au scris în comentariile lor pe internet că-i doresc moartea. „Cât c…t trebuie să aibă cineva în creier ca să dorească moartea cuiva”.
Mai mult, Elena a precizat că operaţia a costat-o peste 100.000 de dolari, dar că mare parte din această sumă a fost plătită din asigurare.
„Mi-au venit facturi de 40.000 şi 50.000 de dolari, plus consultaţii… Nu am cerut nimic, aveam asigurare. Nu am cerut bani, nu ştiu de unde atâtea discuţii pe tema asta”, a spus cântăreaţa.
Elena Cârstea a ţinut de asemenea, ca de 1 Decembrie să-şi revizuiască declaraţiile pe care în urmă cu 20 de ani le-a făcut la adresa bărbaţilor, pentru că soţul ei a făcut-o să-şi dea seama că greşeşte.
”Ştiu că am apărut în toată presa cu declaraţiile mele despre cât de mitocani sunt bărbaţii. Asta a fost în urmă cu 20 de ani. Astăzi, de 1 Decembrie le spun: Domnilor, aveţi toată stima şi respectul meu, dar să fiţi cuminţi că o luăm de la capăt”, a spus râzând în hohote artista.