Cârstea a fost îngrozită de procedurile din SUA. Înainte de operaţie, pentru că era vorba despre o intervenţie dificilă, medicii i-au dat să scrie un testament, prin care veddeta îşi dona toată averea fiicelor şi soţului ei, Glen. Totuşi, solista a fost îmbărbătată de mesajele de susţinere primite şi de soţul ei, cu care se înţelege extraordinar şi care nu s-a dezlipit de patul ei, când era la spital. „Nici la toaletă nu a mers”, a declarat Cârstea.
O femeie s-a oferit să-mi înfieze una dintre fiice
Reacţiile de susţinere ale oamenilor nu au încetat nici acum. După ce a fost invitată marţi la Happy Hour, Cârstea a fost apelată telefonic de o doamnă. „A a vrut să-mi doneze apartamentul ei. Îi transmit toată dragostea mea, dar refuz, pentru că nu pot să accept. Îi mulţumesc pentru gândurile ei, dar aşa ceva nu pot să accept”, a spus vedeta. Înainte de operaţie, o altă femeie s-a oferit să o înfieze pe una dintre fiicele ei, în cazul în care operaţia nu ar fi reuşit.
Elerna a primit şi ajutor de la oameni pe care nu prea îi avea la inimă. Un exemplu e Marcel Pavel. „Eu cu Marcel Pavel m-am înjurat toată viaţa şi am căzut pe spate când mi-a trimis bani pentru operaţie. Tot respectul meu pentru el, cu toate că, probabil, o să-l înjur în continuare”, a declarat râzând Elena Cârstea în timpul emisiunii Happy Hour de miercuri. Pe de altă parte, au fost mulţi colegi şi preteni de-ai vedetei care nu s-au sinchisit să o ajute în vreun fel pe solistă. „Eu o să aflu zilele astea cine, cum şi ce”, a mai spus Cârstea, adăugând că unii oameni au dus bani acasă la mama ei, în România, şi nu ştie care sunt toţi cei care i-au întins o mână de ajutor.

„Dacă aveam mai mulţi bani, aş fi adoptat mai mulţi copii”
Acum, Cârstea se simte o femeie împlinită, deoarece soţul ei e o persoană extraordinară şi are două fiice, Sanda şi Adriana, pe care le iubeşte enprm, cu toate că sunt înfiate, deoarece solista a făcut o întrerupere de sarcină la vârsta de 24 de ani şi a pierdut o sarcină la 32 de ani şi nu poate să aibă copii. „Dacă aveam mai mulţi bani, aş fi adoptat mult mai mulţi copii”, a spus Cârstea adăugând că „am vrut să iau mai mulţi copii dar nu m-a ţinut buzunarul”.

„Fiica mea Adriana are diplomă semnată de Obama, de la Casa Albă, pentru învăţătură. Sunt atât de mândră”, a spus Elena Cârstea, adăugând că fetiţa era foarte bolnavă când a fost înfiată, dar acum se simte foarte bine. „Sanda e şi ea un copil extraordinar. A fost o întâmplare că o cheamă Sanda, exact ca pe sora mea, care a murit acum 20 de ani”, a mai povestit cântăreaţa.
„Sora mea a fost torturată când a murit”
Referitor la sora ei, Cârstea crede că aceasta a decedat în condiţii suspecte. Ea a fost găsită asfixiată şi avea degetele rupte, motiv pentru care crede că a fost torturată. „Viaţa este foarte grea, dar trebuie să o trăieşti cu optimism. După moartea sorei mele eu m-am schimbat. Nu am mai dat importanţă lucrurilor mărunte. Viaţa te schimbă, te maturizezi brusc, peste noapte”, a spus solista.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f366f924d96676ea5b323d5eb86d8bce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b81f30e4f861de9ec990bd598be48814.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_49f5a968546ef6bc3c5ff1152f097bc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_07507a8e195bdf141b31d2458ef780b0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f797bf7d00a5b180562ae4cc98a3495a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a1f88b09d509b7acace5b48abfbbe500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2c7e995bba042e9b083cbf53a3a22256.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_063bf43f4ec9e210da4a1e08d2e3cd91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8e51e26c64860b63cbddb51092e97fc9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f7c0830cee0b2582968da72b12f1faab.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7574b1b3ad504998a752304fb7d6fe81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c156aec0b8a45184d6a4144990373958.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dominic-fritz-le-a-cerut-timisorenilor-sa-iasa-la-protest-dupa-decizia-ccr-prin-care-isi-poate-pierde-mandatul-de-primar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1773091470964.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mihai-traistariu-alaturi-de-fratele-lui-constantin-traistariu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ben-affleck-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_12fc7800b04ed74e402691116484ceed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c1d616a329fccd901195ea49ec23dc5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ciprian-ciucu-primarul-general-al-municipiului-bucuresti-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vacante-toamna-bagaj-turism-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turbulente-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tanara-cules-capsuni-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/batanta-si-actrita-asistenta-medicala-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cat-orez-se-pune-la-ardeii-umpluti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rovinari-termocentrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/whatsapp-image-2026-08-20-at-16-16-55-e1787232680982.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/drona-marina-distrusa-langa-neptun-deep-e1787220138202.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/momentul-in-care-un-avion-f-16-distruge-cu-tunul-drona-marina-aflata-in-apropiere-de-neptun-deep--sursa-foto-colaj-foto-facebook-e1787228032430.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/drona-neptun-deep-marea-neagra-20-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.