Medaliile de argint au fost câștigate de Filip-Alexandru Ion, elev la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, Mihnea-Gabriel Doica și Ștefan Tudose, ambii de la Liceului Teoretic Internațional de Informatică din București, a anunțat, marți, Ministerul Educației.
Ciprian Mircea Bonciocat, laureat cu argint în 2015 și 2016, și Mihnea-Andrei Ocian au intrat în posesia medaliilor de bronz, ambii fiind elevi la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală. Alexandra Timofte, de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a primit o mențiune.
Lotul olimpic al României a fost coordonat de profesorul universitar doctor Radu Gologan, de la Universitatea Politehnica din București, și lector universitar doctor Mihai Chiș, de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Olimpiada Internaţională de Matematică, ajunsă la a 58-a ediție, a avut loc în perioada 12 – 23 iulie, la Rio de Janeiro.
Cea mai prestigioasă competiție dintre olimpiadele internaţionale de ştiinţă a fost lansată în 1959, la iniţiativa Societăţii de Ştiinţe Matematice din România și a fost organizată la Brașov, într-o formulă ce a inclus șapte state. După 58 de ani, Olimpiada Internațională de Matematică a reunit peste 600 de concurenţi din 110 ţări.
Marți au revenit în țară elevii români care au obținut patru medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică, competiție la care România a ocupat primul loc în Europa și a fost în primele cinci țări din lume.
La Olimpiada Internaţională de Fizică, care a avut loc în Indonezia, au participat 424 de concurenţi din 88 de ţări.
Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe elevii și profesorii care au participat la Olimpiada Internațională de Fizică, arătând că ei au pus România pe harta rezultatelor excepționale într-un domeniu pe care îl consideră unul de suflet.
„Mă bucur de fiecare dată când performanța elevilor și profesorilor români este recunoscută și apreciată la nivel internațional. Îi felicit pe cei cinci elevi și profesorii din Delegația României la Olimpiada Internațională de Fizică, desfășurată în Indonezia, pentru rezultatele lor remarcabile. Ei au dus țara noastră pe primul loc în Europa și în topul celor mai bune 5 state din lume la Fizică, un domeniu de suflet pentru mine. Realizările lor excepționale ne inspiră și sunt cea mai bună dovadă că perseverența, efortul și energia puse în slujba pasiunii fac ca visele să devină realitate.”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro