„Cred că ar muri a doua oară, dacă ar vedea tot ce se întâmplă. Spun cu mâna pe inimă, cred că ar muri a doua oară. Este prea mult ceea ce se întâmplă. Eu nu sunt în măsură să vorbesc prea mult despre asta, pot să spun doar că moartea Mădălinei a fost o tragedie, ne-a luat pe toţi prin surprindere şi îmi pare foarte rău”, a declarat Eniko Georgescu, la „Happy Hour”.
„Sunt bine sufleteşte”
Eniko a dat de înţeles că în viaţa ei ar fi apărut un nou bărbat, la aproape patru ani de la moartea soţului ei. „În momentul de faţă nu pot să spun decât că-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am lângă mine sufleteşte. Nu vreau să par ipocrită sau altceva, dar sunt bine sufleteşte”, a spus Eniko, nedorind să răspundă clar dacă este într-o relaţie cu cineva sau nu.
„Primele cuvinte pe care le-am auzit de la fiica mea au fost: Aici a făcut tati buf”
Deşi avea doar un an şi şase luni în momentul decesului tatălui ei, Şerban Georgescu, micuţa Alessia Ana Maria, a ţinut minte perfect locul în care, alături de Eniko, mama ei, l-a văzut pe părintele său mort.
„Eu am crezut că nu va înţelege foarte bine ce s-a întâmplat, însă primele cuvinte pe care le-am auzit din gura fiicei mele au fost: Aici a făcut tata buf”, a explicat Eniko, la „Happy Hour”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor