Ancheta a început în 2006, când Parchetul General a reţinut şi a audiat mai multe persoane din gruparea lui Jovanovici, printre care doi poliţişti, un fost ofiţer SRI şi unul de la SPP. Aceştia erau acuzaţi că l-au ajutat pe sârb să introducă, în 2004, 178.000 de bilete la ordin, în valoare de 300 de milioane de dolari, emise de o bancă din Los Angeles, aflată în faliment de mai bine de zece ani. Cu o parte din ele, infractorii au obţinut credite de la mai multe unităţ4575-302947-07facsimil.jpgi financiare româneşti, în valoare de 40 de milioane de dolari.

Complicii, judecaţi în libertate

Surse judiciare declarau, la vremea respectivă, că o parte din pradă a fost plasată în cazinouri din ţări occidentale precum Austria, Elveţia şi Germania, iar cu restul banilor au deschis diverse afaceri în România. Atunci, în birourile anchetatorilor au ajuns ofiţerii de poliţie Mihai Rotar şi Viorel Romanescu, dar şi SRI-istul Dumitru Sauer.

Autorităţile din Republica Srpska (RS), entitatea sârbă din Bosnia, au anunţat, acum două zile, că au reuşit să îl reţină, pe 25 octombrie, pe Krunislav Jovanovici, fost preşedinte al organizaţiei sârbe antidrog Center Drustvene Sigurnosti. Escrocul va fi extrădat în România pentru a ajunge în faţa magistraţilor. În acest timp, complicii săi sunt judecaţi în stare de libertate şi nu au fost condamnaţi încă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.