Programul se adresează elevilor de liceu care doresc să înveţe şi să trăiască într-o altă ţară pe perioada unui an şcolar, locuind într-o familie gazdă atent selectată. 

Liceenii pot opta pentru un an de studiu într-un mediu multicultural, într-una din ţările cu care YFU-România are încheiate acorduri bilaterale: Belgia, Canada, Chile, Danemarca, Elveţia, Estonia, Germania, Olanda, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Programul de schimburi internaţionale de elevi al YFU România presupune integrarea în cultura unei ţări pe care candidatul o alege şi în care va locui într-o familie-gazdă. Elevul va frecventa cursurile unei şcoli de stat şi va participa la seminarele organizate de către fundaţia noastră şi partenerii YFU din ţările gazdă. Programul este conceput pentru elevi cu vârsta de 15-18 ani, care doresc să descopere şi să se integreze în cultura unei alte ţări, trăind într-un cadru familial.

Aplicaţiile pentru anul şcolar 2011-2012 se pot trimite până cel târziu miercuri, 16.02.2011 data poştei, pe adresa: Fundaţia YOUTH FOR UNDERSTANDING – ROMÂNIA, Calea Moşilor Nr. 280, bl. 20, sc. A, et. 3, ap. 9, 020893 – Bucureşti O.P. 10.

De asemenea, puteţi accesa site-ul www.yfu.ro, secţiunea „Înscrieri” pentru formularele de aplicaţie şi condiţiile de participare şi secţiunea „Cele mai frecvente întrebări” pentru detalii despre program.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI