ARGENTINA. Arta de a ști să crezi și să câștigi chiar când totul pare pierdut. Messi și Scaloni, armele principale ale sud-americanilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cu lacrimi multe și cu atitudinea de duri argentinienii alternează cele două fațete cu care s-au agățat de Cupa Mondială. Provocări, răutăți și caracter pentru o finalistă care se simte ca o veterană. Totul face parte din rețeta care a dus echipa în ultimul act printr-o revenire constantă, atât în ceea ce privește rezultatele, cât și în fața publicului global care nu mai știe cum să o perceapă. Punctul central al caracterului este rezistența. La care se adaugă spiritul tenace pe care-l avea Germania: "pumele" sunt azi bătute doar când le vezi urcate în autocar.
Cuprins:
Cel mai omogen lot dintre toate participantele. Messi și antrenorul Scaloni sunt liderii de necontestat
Acest lot, în care există 17 jucători care au fost în 2022 în Qatar, știe încă de la început că repetarea performanței este o ispravă rară.
Din perioada postbelică, doar Brazilia și-a confirmat succesul din 1958 în 1962. Înainte, Italia reușise acest lucru în 1934 și 1938, pe când Cupa Mondială era în perioada ei romantică. Este ca și cum ai veni cu o dată de expirare, iar Argentina a transformat de la bun început neplăcerile într-o motivație.
Grupul aduce cu sine dorința de a contracara una dintre numeroasele logici tradiționale ale Cupei Mondiale bazându-se pe stăpânirea momentelor cheie și pe o consistență structurală excepțională. Antrenorul Lionel Scaloni știe bine asta și simte că este imposibil să facă ceva dacă nu-l are pe Lionel Messi.
Pe de altă parte, Messi e conștient că fără influența enormă a lui Scaloni rezultatele sale la națională erau sub așteptări, dovadă că abia după 2018 s-a văzut pus în valoare.
Prestația de acum lui Messi a fost atât de remarcabilă încât FIFA chiar a descris-o drept "dreptul lui Dumnezeu", făcând aluzie la celebrul gol al lui Maradona din 1986.
Deși starul nu a marcat în ultimele două meciuri, importanța sa este de necontestat, fiind liderul din teren a ceea ce mulți consideră cea mai mare generație din istoria fotbalului argentinian.
Messi, cu piciorul stâng, a fost esențial în presiunea ofensivă din semifinală și a oferit pasa pentru șutul puternic al lui Enzo Fernández. Apoi, cu piciorul drept, a avansat și a centrat spre poartă lui Lautaro, după o sută de minute de acțiune.
Definirea interpretării sale doar ca "genial" pare insuficientă. El, între capricii și pretenții, se limitează la legea celui mai puternic.
Scenele de după finalul semifinalei, când a aruncat o privire nedumerită spre bidonul lui Pickford (portarul englez), pe care erau scrise sfaturi despre loviturile de la 11 metri, sunt remarcabile. Alții, indecenți, au luat "trofeul" și au început să-și bată joc.
La acest nivel ar trebui să știe să câștige, dar Argentina trebuie să o facă așa, cu o aroganță fericită, tribală. Ar putea face diferența între îndrăzneală și lipsă de politețe, dar le este teamă să-și strice sufletul.
Messi are sprijinul lumii, echipa are sprijinul lui
Jucătorii au abordat etapele convinși că trebuie să lupte mai mult decât ceilalți. Au sărbătorit, de asemenea, arătându-și mușchii în fața rivalilor zdrobiți, dar una este să le pui nervii la încercare încercând să-i scoți pe ceilalți din ritm pe teren și alta este să folosești insulte cu conotații rasiste.
Așadar, există pe de o parte Messi, cu sprijinul întregii lumi; pe de altă parte, se vede un grup care face nazuri, își găsește spațiu cu orice preț, se ceartă cu adversarii și provoacă.
Nu au nicio legătură arbitrii sau presupusele comploturi, foarte puțin credibile, menite să le ofere campionilor en-titre al doilea titlu consecutiv; tocmai modul în care Argentina acționează și respiră o transformă într-un înger cu fața murdară, o echipă națională cu inima de întuneric.
