Euro a prins viata

Comentează

Trecerea la moneda unica euro a colorat in albastru cerul Europei in noaptea de Revelion, cand au fost organizate spectacole de sunet si lumina si focuri de artificii, europenii din foarte multe tari adunandu-se la miezul noptii in fata bancomatelor pentru a vedea cu ochii lor noua moneda.
Primul teritoriu european care a trecut la euro, insula RĂŠunion, a intampinat noua moneda pe o ploaie rece si patrunzatoare, care a stricat putin aerul de sarbatoare. Apoi, ora dupa ora, tarile vechiului continent au salutat aparitia pe piata a monedei unice, cu mult entuziasm, incepand din Grecia si Finlanda, care sunt cu o ora in avans fata de cea mai mare parte a tarilor din zona euro. Au urmat Germania, Austria, Belgia, Spania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda, tabloul fiind completat de Irlanda si Portugalia, dupa o ora.
La cealalta extremitate a hartii UE, numerosi finlandezi s-au adunat in strada, in ciuda unei temperaturi de -12 grade, la Helsinki, formand o coada de 300 de metri in fata Bancii Centrale a Finlandei, deschisa in mod exceptional pentru punerea in circulatie a monedelor si bancnotelor euro. In sunet de acordeon si cantece traditionale, Banca Centrala a inceput sa distribuie plicuri cu bancnote. Scene similare au avut loc in Spania, unde oamenii s-au adunat in fata bancomatelor inca de la miezul noptii, pentru a primi primele bancnote euro.
In Germania sarbatoarea intampinarii noului an a fost pusa sub semnul euro. Zeci de mii de berlinezi si turisti s-au adunat la Poarta Brandenburg la o temperatura de minus 5 grade, incalzindu-se cu vin fiert, grog, punch si sampanie. Aceeasi atmosfera de sarbatoare a domnit la Frankfurt, la sediul Bancii Centrale Europene, unde mii de persoane au salutat sosirea noului an si trecerea la euro asistand la un spectacol de focuri de artificii. Euro a intrat in circulatie fiind intampinat de un imn special pe tempo de rap, urmat de Oda Bucuriei.
Persoanele care au reusit sa intre in posesia monedelor si bancnotelor euro au dat deja cateva verdicte: "Nu par a fi reali, sunt mici, nu-i asa? Si au o culoare amuzanta. Nu miros a bani", a declarat un cetatean irlandez care tocmai incasase noii bani de la un automat din Amsterdam. "Doamne, ce urate sunt!", a apreciat o tanara din Roma dupa ce a incasat bancnote euro. La Frankfurt, oras in care isi are sediul si Banca Centrala Europeana, un barbat a fost vazut sarutand prima moneda de 10 euro pe care a scos-o din automat.
La Atena a avut loc un spectacol de sunet si lumina in jurul unei piramide formate din 21.000 de tuburi de neon, cu sigla monedei unice, "Euromonumentul" fiind ridicat in centrul orasului. Belgia a celebrat trecerea la euro cu un spectacol de sunet si lumina de trei sferturi de ora, ce a avut loc la Bruxelles si la care au asistat mii de persoane. In Portugalia, la Lisabona, numerosi proprietari de magazine si-au decorat vitrinele cu produse de panificatie in forma monedelor euro, create de brutarul Jose Almeida.




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maria Stemate, 93 de ani. Sursa foto: Eli Driu
ExclusivReportaj
07:00
Mănâncă puțin, roagă-te, muncește. Sfaturi de viață lungă de la bătrânii din Ținutul Buzăului: „În două săptămâni, aș muri la bloc, n-aș avea aer!”
O „broscuță”de 60 de ani, la RAR: mașina vine de la o bătrânică din Italia. Sursă foto: Facebook/ RAR.
25 sept.
O „broscuță” din 1967 a ajuns la RAR. Mașina legendară este din prima generație care a avut discuri de frână la roțile din față
MONDEN
Ilan Laufer
25 sept.
Ilan Laufer, investiție record de 12 milioane de euro. Ce afacere și-a deschis fostul ministru pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați
Smiley și Ian pe scena Red Bull SoundClash | Foto: Red Bull
25 sept.
Alături de cine a apărut Smiley în fața a 6.000 de oameni în București: „Experiență interesantă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
25 sept.
Cine este Andrea Chiș, surpriza de la Justiție în Guvernul Siegfried Mureşan: „Nu mă așteptam”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
25 sept.
Cum arată Guvernul Mureșan. Numele-surpriză din lista de miniștri
Ultimele știri
08:33
Un român a cumpărat cu 29.000 de euro un Audi de la o femeie, apoi a aflat că era căutat în Franța
08:30
Anunțul făcut de Nicole Cherry și Grasu XXL, de ziua regretatei Maria Tănase: „Habar n-ai tu”
08:19
Explozie puternică în Atena: o femeie a fost găsită inconștientă sub dărâmături
08:07
Benzina s-a scumpit iar sâmbătă, 26 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
TRENDING
25 sept.
Tensiuni în Marea Baltică. Rusia a ridicat un detașament de avioane de luptă și a declanșat o operațiune comună: „Nu a fost niciodată atât de vulnerabilă”
24 sept.
Luna plină din septembrie 2026: când o vezi și ce zodii sunt influențate
25 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
25 sept.
Cea mai vândută mașină din Europa în august 2026: modelul a depășit Dacia Sandero și Volkswagen Golf
Femeie privind pe geamul apartamentului ei
05:45
Singurătatea este noul lux. De ce a devenit la modă să fii singur
O pasăre Emu scăpată din țarc a doborât un bărbat cu o lovitură de cap. Sursă foto: Colaj foto: The Telegraph.
25 sept.
O pasăre Emu care a evadat dintr-o fermă se bate cu un bărbat pe stradă
Greșeli la prepararea cafelei cum să obții un gust perfect acasă. Sursă foto: Hepta.
25 sept.
Vrei o cafea mai bună acasă? Evită aceste 5 greșeli frecvente
horoscopul zilei de astăzi 14 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
25 sept.
Horoscop 26 septembrie 2026. Vărsătorii se vor agita astăzi mai mult decât de obicei, deși intuiesc că nu are niciun rost
Prim plan mana unui medic pune o picatura de sange in eprubeta intr-un laborator Sursă: Profimedia Images
25 sept.
Testul de sânge care poate descoperi atacurile de cord în doar 10 minute
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
25 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni / eMAG a stabilit data pentru Black Friday 2026
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
25 sept.
România se află printre țările din UE cu cele mai mari scumpiri la benzină în august 2026. Prețurile la carburanți au crescut cu 26,7% într-un singur an
Poluarea râului Vâlsan de către stația de epurare Brădetu, 30 august 2026. Sursă foto: Fundația Centura Verde.
25 sept.
Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, în pericol: „Fie îl salvăm acum, fie îl pierdem pentru totdeauna”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Profimedia
25 sept.
Siegfried Mureșan vrea comasarea voluntară a comunelor: „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal