Fenomenele meteorologice extreme schimbă deja peisajul economic al Europei, iar impactul financiar al verii 2025 se anunță unul uriaș. Un nou studiu condus de dr. Sehrish Usman de la Universitatea din Mannheim, în colaborare cu economiștii Băncii Centrale Europene (BCE), estimează pierderi de 126 de miliarde de euro până în 2029, potrivit Euronews.
Cuprins:
Valurile de căldură, secetea și inundațiile au lovit un sfert din regiunile Uniunii Europene în vara anului 2025, cauzând pierderi economice imediate de 43 de miliarde de euro.
Aceste daune s-au ridicat deja la 0,26% din producția economică a UE în 2024, iar până în 2029 se estimează că vor ajunge la 0,78%.
„Costurile reale ale fenomenelor meteorologice extreme ies la iveală lent, deoarece aceste evenimente afectează vieți și mijloace de trai printr-o gamă largă de canale care se extind dincolo de impactul inițial. Estimările oficiale sunt adesea întârziate”, explică dr. Usman.
Cercetarea nu se limitează la infrastructura distrusă, ci ia în calcul și „costurile ascunse care se multiplică și se extind în timp”, cum ar fi:
De exemplu, în construcții, temperaturile extreme reduc orele de lucru, în timp ce seceta lovește direct agricultura. Inundațiile aduc nu doar distrugeri materiale, ci și oprirea producției, care poate dura luni.
Țările mediteraneene au fost cel mai puternic lovite:
Deși mai mici ca valoare absolută, economii precum Malta, Cipru și Bulgaria au înregistrat pierderi pe termen scurt de peste 1% din valoarea adăugată brută.
Deși pagubele din Danemarca, Suedia și Germania sunt mai reduse, fenomenele meteo extreme, mai ales inundațiile, devin tot mai frecvente și intense.
În Germania, pierderile par mici raportate la dimensiunea economiei, dar valorile absolute sunt semnificative, avertizează autorii studiului.
Autorii avertizează că aceste calcule sunt conservatoare. Nu au fost incluse efectele incendiilor de vegetație, furtunilor, grindinei sau interacțiunile dintre fenomene simultane, precum valuri de căldură combinate cu seceta.
„Cadrul nostru utilizează date actualizate și dovezi recent publicate privind impactul regional... pentru a oferi estimări la timp ale modului în care evenimentele extreme din vara anului 2025 au afectat activitatea economică”, subliniază Usman.
Studiul arată clar că fenomenele extreme „nu mai reprezintă o amenințare îndepărtată; acestea modelează deja dezvoltarea economică a Europei”.
Cercetătorii cer reduceri urgente ale emisiilor de gaze și investiții în adaptarea la schimbările climatice: protecție termică în orașe, sisteme de gestionare a apei și politici publice mai flexibile.
Totuși, subliniază că „măsurile de adaptare în sine sunt costisitoare și nu întotdeauna reprezintă cea mai productivă utilizare a fondurilor publice”.