Bărbații nu sunt egali cu femeile. Femeile nu sunt egale cu bărbații. Două propoziții care zic același lucru? Nu chiar. Subiectul dă de fiecare dată alt sens. Și trăim încă într-o societate în care subiectul rămâne eminamente “bărbații”. Lor li se atribuie puterea, fizică și de altă natură. Am văzut asta de mică.
Fiindcă mama a divorțat când avea 33 de ani și s-a întors în satul natal cu doi copii, a avut destule probleme. Am înțeles repede că misoginii cei mai virulenți sunt tot femeile. Femei din familia ei au pus-o la zid fără milă.
Poți găsi multe nuanțe ale răutății lor, dar toate duceau la o singură cauză: fiindcă n-avea bărbat. Treburile grele din gospodărie sunt atributul bărbaților, așa că nu de puține ori mama s-a trezit cu treburi de mântuială, cu lucrări arvunite și nefăcute, cu materiale de construcții și bani luați. Se știa că nu are nici un bărbat care să-l scuture pe neserios.
Într-o zi, când am venit de la școală, mama aproape terminase de pus pe picioare un gard întreg. Era cel mai frumos gard strâmb pe care l-am văzut vreodată.
Au trecut doar vreo trei decenii de atunci. Mi-e dat acum să trăiesc vremuri în care treburile “bărbătești” nu mai sunt doar bărbătești: femei care conduc TIR-uri, lucrează pe șantiere, în fine, se pot lua oricând la trântă cu bărbații. N-am mai auzit de multă vreme îngrozitoarele “sexul tare” și “sexul slab” sau mai delicatul “sexul frumos”. Și e bine să se șteargă clișeele astea. Doar că uneori prea ne măsurăm mușchii, în loc să punem la muncă împreună calitățile pe care bărbații și femeile le au.
Ursula von der Leyen ar putea deveni președintele Comisiei Europene, dar cred că e prea devreme să declarăm încă o victorie a feminismului. Munca sa la ministerul apărării german este considerată un eșec în țara natală. Folosirea unor experți externi la minister a atras o anchetă pe numele său, o altă investigație se referă la atribuirea suspectă a unor contracte de milioane de euro și este acuzată de plagierea lucrării sale de licență în studii medicale, potrivit Politico.eu. Asta e frumusețea lumii libere, să poți spune lucrurile astea, fără să fii acuzat de misoginism. Donald Tusk este criticat acum pentru că a redus discuția despre competența celor care urmează să ocupe posturile-cheie ale Europei la o problemă de gen.
Așa că nu pot spune că mă bucur că o femeie este în poziția de președinte a Comisiei Europene, la fel cum nu m-a făcut să ridic paharul de șampanie nici când Viorica Dăncilă a devenit prima femeie prim-ministru de la noi.
Dar da, am făcut pași importanți în emanciparea femeii în ultimii ani, pe tot globul. Abia acum patru ani Arabia Saudită le-a permis femeilor să voteze și să candideze la alegeri locale. Dar să venim mai aproape de noi: Portugalia le-a oferit femeilor acest drept abia în 1976, iar Elveția, în 1971. “Empowering women” e o expresie greu de tradus în română. Eu cred că femeile au deja puterea, dar multe nici nu știu și de aceea e nevoie de o politică de sus care să lucreze la asta. Și e nevoie de adevărate modele feminine în toate domeniile.
O activistă îmi povestea că a mers în mediul rural să țină diferite cursuri pentru femei și într-un sat, singurul loc pe care l-au găsit unde să le organizeze a fost bufetul. Și n-a venit nici o femeie: ele nu aveau ce căuta acolo, era un loc al bărbaților.
O pensionară din Jurilovca mi-a spus că a fost învățată de mama sa că “bărbatul e al doilea după Dumnezeu, crucea la biserică”. Și la zeci de mii de kilometri de satul dobrogean, Trump zicea: “Dacă Hillary Clinton nu-și poate satisface bărbatul, cum crede că ar putea să satisfacă America?” sau “Dacă ar fi bărbat, nu cred că ar lua nici 5 procente la vot”.
Am luat extremele, dar modelele astea de gândire sunt mai prezente decât ne închipuim. Femeile din toată lumea sunt victimele violenței domestice, ale agresiunii verbale, sunt tratate ca un obiect, sunt batjocorite doar pentru că sunt considerate slabe, ușor de îngenuncheat. Și lupta cu mentalitățile este, după mine, al Treilea Război Mondial, pe care să-l purtăm pașnic, cu argumente, pentru normalitate.
Al doilea gard al mamei sigur ar fi ieșit mai drept și mai trainic. Dar ne-am fi dorit amândouă ca gardul să fie totuși făcut de un bărbat, care are mai multă forță și pricepere. Nu e o declarație a slăbiciunilor feminine, ci a forței lor de a-și recunoaște limitele și a preda ștafeta altora mai pricepuți. E timpul ca și bărbații să facă la fel. Iar asta e o putere încă și mai mare.