Fotoreporterii Libertăţii au surprins-o zilele trecute pe Ana, fata cea mare a miliardarului Dinu Patriciu, etalându-şi sarcina întimpul unei plimbari prin centrul Capitalei. Ajunsă deja în luna a opta, Ana se comportă foarte na-tural, ca şi până acum, ea fiind considerată oricum mult mai “zvăpăiată” decât sora ei mai mică, Maria (23 de ani).

A lucrat la o firmă a tatălui

Absolventă, în 2008, a Universităţii Europene de Business-Administration din Geneva (Elveţia), Ana a lucrat o perioadă la agenţia de publicitate Oddyssey, care îi a- parţine chiar tatălui său, ulterior dedicându- şi o mare parte din timp vizitării unor locaţii exotice, împreună cu prietenii.

4435-262537-7_fata_masina.jpg

Sarcina Anei a luat pe foarte multă lume prin surprindere, mai ales că ea nu e căsătorită, iar tatăl viitorului moştenitor al averii lui Dinu Patriciu este deocamdată necunoscut publicului larg. Nonconformismul Anei a câştigat însă, şi de această dată, în faţa ideilor preconcepute, pentru că fata cea mare a magnatului dovedeşte că nu ţine cont decât de propriile păreri, ca şi în cazul fumatului în timpul sarcinii.

Aşa se face că, deşi mai are foarte puţin până la termen, iar medicul spune clar că ţigara poate afecta sănătatea fătului, Ana nu renunţă cu nici un chip la fumat, în special când se află la volanul Audi-ului său Q7.

4435-262530-6_fata_patriciu.jpg

Apariţia copilului a scăpat-o pe Ana de-o grijă în plus, adică de respectarea unei înţelegeri pe care fetele lui Patriciu au făcut-o cu tatăl lor în urmă cu 10 ani. Într-un interviu acordat acum un an ziarului Libertatea, omul de afaceri declara răspicat: “Dacă la 30 de ani nu câştigă fiecare dintre fete câte 150.000 $ pe an prin propriile puteri, nu moştenesc nimic. Totul va rămâne unei fundaţii!”.

4435-262534-6_fata_apa.jpg

Cum Ana are deja 27 de ani, iar în următorul interval se va ocupa, măcar declarativ, cu creşterea copilului, şansele ca ea să împlinească dorinţa părintelui sunt aproape nule. Însă e greu de crezut că asta îl va supăra pe bunicul Patriciu…

Probleme cu băutura

Amatoare de senzaţii tari, Ana Patriciu s-a intersectat neplăcut, la un moment dat, cu legea română. Pe 6 martie 2007, pe când conducea un Land Rover, tânăra a fost oprită de poliţie în jurul orei 3.00 dimineaţa, pe bulevardul Beijing, din Bucureşti, în vecinătatea Ambasadei Chinei.

4435-262536-6_fata_strada.jpg

Alcooltestul a indicat o concentraţie de 0,46 miligrame, dar Ana s-a ales doar cu permisul suspendat, deşi încadrarea juridică a infracţiunii era de “închisoare de la unu la 5 ani”.

Mama ei, Sabina, stă în Canada

4435-262535-7_fata_mama.jpg

Imediat după divorţul de Dinu, Sabina Patriciu, mama Anei şi a Mariei, s-a mutat în Canada, la începutul anilor 90. Acolo, la ferma din Sherbrooke, Sabina şi-a crescut fetele, care au rămas foarte ataşate de ea, dovadă fiind vizitele dese făcute de acestea la fosta parteneră de viaţă a miliardarului. De câţiva ani, în lipsa copiilor, reveniţi în Europa, Sabina s-a dedicat creşterii cailor de rasă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.