EXCLUSIV. Micii fermieri cu produse bio, alungați din piețe la marginea drumului. Nu mai au loc de mafia legumelor!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Micii fermieri ai României sunt cei care fac așa zisa agricultură de subzistență, aceștia ajungând să își vândă produsele la margine de drum pentru că în piețe nu mai au loc de mafia legumelor. Ei sunt supraviețuitorii pe care capitalismul îi vede ca evazioniști, asta dacă vă mai aduceți aminte de băbuța care vindea usturoi în București.
Cuprins:
Pe toate drumurile naționale, dar și mai mici, țăranul român încearcă să supraviețuiască din pensia unui salariu câștigat cu trudă în comunism și cu roadele de prin curte. Sunt legumele și fructele pe care le căutăm cu toții prin piețele mari și ne dorim să fie acelea cu gust și 100% românești.
Dacă faceți o tură pe șoselele din sudul țării veți găsi cartofi cu 60 de bani kilogramul sau cu 80 de bani cel mult, Iar roșiile fie că vorbim de prunioșoare sau inimă de bou, se dau cu 2-3 lei kilogramul, iar ardeiul gras, la fel.
Partea bună este că acestea au toate avantajele pe care le cautăm într-un aliment sățios, dar de cele mai multe ori nu le găsim pentru că micii negustori de ocazie nu mai au loc în piețele României din cauza caracatițelor care s-au format din samsari, directori de piețe și alți „producători” care și-au luat certificatul pe sub mână plătind o sumă modică la vreun funcționar hămesit de foame.
Lubenițele lui nea Costică
Pe nea Costică l-am văzut la umbra dudului stând în poziția Gânditorului de la Hamangia. Lângă el o mare stivă de pepeni așezată cu mare atenție într-o roabă ruginită.
Uniforma de oltean e tot timpul la purtător: cămașa de când lucra la CAP cu mânecile suflecate de două ori, care se asorteaza perfect cu câteva pete de sudoare și șapca din cap care nu a văzut apă decât de la transpirație. Dar când foamea îți face scandal în stomac nu mai contează ce țoale îți acopera burta. Codul vestimentar rural este doar pentru ăia fițoși care au și mașină la țară.
„Peste deal de Dunăre”, radio-ul bulgăresc împarte audiența cu cel românesc, astfel ca între două vânzări de pepeni mai auzi un „petdeset santimetrî”.
Nu prea are succes cu vânzarea pepenilor pentru că este la mai puțin de 20 de kilometri de Dăbuleni, și deși este la marginea unui drum național, lumea preferă lubenița „cu brand”.
Corabia s-a scufundat, legumele-s la fel de bune
La intrare în Corabia, două băbuțe cu zâmbete ștrengărești bârfesc viața vecinilor. În spatele unei mese din lemn, improvizate, cele două au scos la vânzare legume pe care le cultivă în curte. Așezate ca-n oglindă în poziția ceainicului, vorbesc și gesticulează dar fără să desprindă mâna din șold. Cum ne-am apropiat de taraba lor, și-a luat fețele de comerciante sângeroase și ne-au întreb at de vrem. „Cu ce vă servim, maică? Avem roșii crescute acilișa, în grădină, ceapă din asta nouă, ardei și vinete”, ne spune una dintre ele. Cum Mituș, zis și fotograful grupului, vrea să negocieze prețul, bătrânele își scot arsenalul verbal pe tarabă. Negociază cu mână de fier, chiar dacă mâna tremură de la o posibilă artrită.
Și pentru că șarmul lor rural ne-au adus aminte de bunicile noastre care ne alergau cu bățul prin bătătură după ce rupeam plantele prin grădină, am renunțat la orice negociere. Bătrânele vindeau roșiile cu 2 lei, ardeii cu 3 lei kg și ceapa tot cu 2 lei. Dar gustul... gustul e neprețuit!
„Răți” și „găine” de vânzare
Mai aproape de București, prin Mihăilești, un Trabant care și-a trăit zilele de glorie când Ceușescu încă mai zbiera în microfoane „Dragi tovarăși și pretini”, acum stă la marginea drumului și rezeamă un anunț care la prima vedere parcă își spune că însuși Trabantul se vinde în rate. Dar, la o privire mai atentă spune, de fapt, „Rațe de vânzare”.
Înaintea lui cam cu un kilometru dăduserăm de Andreea Buzatu, care vinde găini, pui și diferite amestecuri de cereale. Business-ul merge mai mult în primăvară și toamnă, când puii sunt la mare căutare. Acum vara, de abia dacă mai vinde câteva găini pe zi.
Prețul variază între 7-8 lei și 15-20, în funcție de mărime și vârstă. Și ca la jucării, Andreea ne scoate pe țărână o găină să-i facem proba și să o și pozăm. Se mișcă bine, semn că are două copane bine antrenate, chiar dacă își petrec ziua într-un cotet improvizat. Sub haina de pene, „cotcodaca” ascunde un piept tocmai bun de făcut file și tras la tigaie cu niște legume, sau niște bucăți din care ar ieși o ciorbă din aia pe care să te mozolești tot când încerci să îi mănânci carnea de pe gât.
La fel este peste tot în țară, și nici o regiune nu face excepție. În Covasna spre exemplu, cartofii stateau în saculeți mari alături de pepeni și varză, și aveau preț de 80 de bani kilogramul. Prețul poate este mai mare decât în sud pentru că ne aflăm totuși în ceea ce covăsnenii vor să denumească „Țara Cartofilor”. Și poate vor reuși, dar dacă și aceasta își cere autonomia ca Ținutul Secuiesc din care face parte, atunci „taxele vamale” vor scumpi membrii Țării Cartofilor, chiar dacă se vând ei la sac.
După opt ani de război, frații Dolănescu au aflat sentința. Cum a fost împărțită averea lui Ion Dolănescu
