Explozii raportate în Ahvaz și Bandar Abbas

Potrivit publicației de stat Tehran Times, patru persoane și-au pierdut viața în urma unei explozii de gaz produse într-un imobil rezidențial din Ahvaz, în vestul țării, cauza exactă a incidentului nefiind deocamdată clarificată.

Un al doilea incident a avut loc în portul Bandar Abbas, din sudul Iranului, unde o explozie a provocat moartea unei persoane și rănirea altor 14.

Informațiile apărute inițial, potrivit cărora ar fi fost vizat comandantul marinei Gărzilor Revoluționare, au fost catalogate drept „complet false” de agenția semioficială Tasnim.

În același context, doi oficiali israelieni care au dorit să rămână anonimi au declarat pentru Reuters că Israelul nu a avut nicio implicare în niciuna dintre explozii, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Iran, Statele Unite și Israel.

Pezeshkian acuză SUA și Israelul că vor să „dezintegreze națiunea”

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat sâmbătă că Israelul, SUA și liderii europeni ar fi instigat la recentele tulburări din Iran, oferind oamenilor mijloacele de a „dezintegra națiunea”.

Într-o intervenție transmisă în direct de televiziunea de stat, el a susținut că liderii străini au încercat să provoace conflicte interne, să creeze diviziuni și să furnizeze resurse, atrăgând „oameni nevinovați” în aceste acțiuni.

Pezeshkian a mai declarat că Donald Trump, Benjamin Netanyahu și liderii europeni ar fi speculat problemele interne ale Iranului pentru a fragmenta societatea și a alimenta ura și dezbinarea.

În paralel, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a precizat că Teheranul rămâne deschis dialogului cu Statele Unite, cu condiția ca eventualele negocieri să fie „corecte și echitabile”.

Declarația vine după ce Donald Trump a avertizat Iranul să ajungă la un acord sau să suporte consecințele, în timp ce SUA au desfășurat o „armadă masivă” în regiune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.