Exportul de drame

Universitatea Craiova va juca la Kiev un meci amical in memoria lui Cristi Neamtu. Asadar, este necesara o granita, o mana intinsa de un strain si o usa deschisa de el pentru ca noi, romanii, sa putem plange intr-un cadru organizat o durere 100% autohtona. Este necesara tacerea altora, caracterul lor, pentru ca drama unui fotbalist roman sa fie respectata, sa fie asumata si sa nu fie huiduita. Macar la export, macar la Kiev, suntem siguri ca tribunele nu vor fluiera ca la Supercupa minutul lui Cristi.
Va fi minutul lui, intreg si rotund, iar lumea va aplauda in picioare, chiar daca numele de Cristi Neamtu s-a rostit prima data acolo abia acum trei saptamani, soptit, prin redactiile jurnalelor. Iar mama lui, care nadajduiesc ca nu s-a uitat la acel Steaua-Dinamo, va crede din nou ca baiatul ei a fost cineva si pentru ceilalti, nu numai suflet in sufletul ei pierdut.
Va crede ca poate asa a fost sa fie, ca poate Cristi i-a iertat deja pe toti cei care l-au respectat fluierandu-l. Si va incerca sa inteleaga cum poate Marius Suleap, cel ce i-a lovit amarnic copilul la o miuta, sa mai joace fotbal.
Cum poate sa declare, la trei zile dupa ce Cristi s-a dus in pamant, ca, citez, „sunt la o pizza, cu prietena mea, de-abia astept sa mananc o mozarella” sau, referitor la accident, „am facut o preluare nitel cam lunga”. Nitelul asta, Marius, poate fi suficient si egal cu o fatalitate.
Asa ca niciodata nu ne va fi mila de tine. Tu te-ai transferat la Petrolul, mananci la „Pizza Hut”, esti cu prietena ta. Dincolo, in lumea celor drepti, Cristi sta si se uita pe geam. Atat. Si nu vede nimic, nici pe mama lui, nici pe prietena lui. Aici, intr-adevar, Dumnezeu a facut o preluare nitel cam lunga.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE