În urmă cu trei săptămâni, Cristina Prodănel acuza faptul că Traian Tămagă a vrut să-i dea foc şi depunea plângere penală împotriva lui. Toată lumea o considera o victimă. Asta până când s-a aflat că femeia trăia o viaţă paralelă.
Deşi îi spusese “Da” lui Traian Tămagă (37 de ani), Cristina se iubea şi cu un coleg de breaslă. Cel mai fierbinte moment al acestui triunghi amoros s-a consumat cu doar câteva zile înainte de nunta lui Traian cu Cristina.
Povesteşte o fostă prietenă a domnişoarei Prodănel: “Cu o săptămână înainte de nuntă, Cristina a plecat în vacanţă, la St. Tropez, cu amantul, un avocat. Traian îi cumpărase rochie de mireasă scumpă, iar ea se giugiulea cu ăla pe Coasta de Azur! În fine, Traian a aflat, a aşteptat-o la întoarcere şi când Cristina a rămas singură în apartament, a intrat peste ea”.
Îl despărţise de fosta soţie Povestea continuă savuros: “Omul i-a reproşat trădarea, s-au şi busculat reciproc, iar el a vrut să-i dea foc la rochia de 5.000 de euro. A renunţat până la urmă, e mort de ruşine…”.
Invitată la nunta care n-a mai avut loc, o fostă apropiată a celor doi, care ne-a rugat să-i protejăm identitatea, ne-a explicat şi un posibil motiv pentru care Cristina a procedat aşa: “E fiartă pe caşcaval. Nu de alta, dar nu are o situaţie financiară bună. Aleargă după bărbaţi cu bani, după căpătuială! L-a lăsat pe Traian pentru că acesta îi dezvăluise că nu traversează o perioadă prea bună în afaceri şi că trebuie să strângă cureaua. Ea l-a despărţit pe băiat şi de Flavia, fosta soţie… Calcă pe urmele bunică-sii, care şi acum, la 75 de ani, aleargă după unul de 20 de ani!”.
Cristina Prodănel n-a putut fi contactată de Libertatea, iar Traian Tămagă a evitat comentariile: “E viaţa mea personală, aşa că n-am nimic de spus. Poate doar că niciodată nu iese fum fără foc”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.