Cuprins:
Reprezentanții site-ului resping acuzele
Chiar dacă figurează cu prețuri între 30 şi 90 de lei, produsele nu sunt disponibile pentru a putea fi comandate.

Reprezentanții platformei spun că nu consideră niciun fel de acuze cu privire la promovarea extremismului politic în activitatea comercială ca fiind întemeiate.
Aceștia declară că au ales să autocenzureze conținutul și produsele pentru „a evita orice astfel de conflicte senzaționaliste care doar inflamează și alimentează un conflict social, în contextul tulburărilor care s-au produs atât pe scena politică, cât și în societate”.
Cât despre prezența produselor cu chipurile lui Gafencu și Țuțea, care nu pot fi comandate, administratorii spun că au hotărât sistarea comercializării „produselor care conțineau personalități controversate, iar acest lucru l-am făcut chiar înainte de debutul acestor controverse din mijlocul societății românești. Există totuși, în urma unei activități de mai mulți ani, imagini indexate încă în motoarele de căutare”, spun reprezentanții platformei.
Tricou purtat de rapperul cu discurs antisemit, xenofob şi anti-UE, Cedry2k
Pe pagina de socializare a magazinului online încă sunt prezente şi alte figuri controversate care au făcut parte din Mișcarea Legionară, precum cea a lui Virgil Maxim, membru al Frățiilor de Cruce, sau a lui Ion Gavrilă Ogoranu, lider al rezistenţei anticomuniste.
Printre acestea se numără şi un tricou cu chipul lui Petre Țuțea, intelectual român şi şef de cuib în Mişcarea Legionară, care poartă mesajul „Vinovat de dragoste pentru neam și credință”.
Acelaşi tricou a fost purtat de rapperul cu discurs antisemit, xenofob şi anti-UE, Cedry2k, despre care Libertatea a scris în urmă cu câteva luni referitor la apariția sa la lecția „repere pentru adolescenți” într-un manual de religie distribuit către elevii de clasa a VIII-a. Cântărețul a mai purtat tricouri cu înfățișarea unor figuri legionare în trecut.

Despre figurile cu trecut legionar prezente pe pagina sa de Facebook, reprezentanții magazinului au declarat: „În rândul personalităților la care se face referire, noi urmărim doar acest numitor comun, respectiv latura creștină, și nu zbuciumul vieții timpurii, a trecuturilor celor care și-au schimbat viețile complet, mai ales cei care au trecut prin zeci de ani de temniță grea, nu neapărat pentru vreo apartenență la un grup sau la vreo mișcare, ci pentru dreptul de a-și păstra conștiința, demnitatea și libertatea proprie”.
Se declară creștini și apolitici
Aceștia au mai spus: „În ciuda cumplitelor torturi și cazne suferite în regimul de detenție comunist, s-au înregistrat multe convertiri și întoarceri la credința creștin-ortodoxă. Pe noi, doar acest aspect ne-a interesat, iar de veți căuta, veți vedea că doar asupra acestui aspect ne-am oprit, fără să socotim trecutul și apartenența politică a acestor oameni în acele contexte istorice tulburi […] Observația cea mai importantă pe care vă rugăm s-o luați în considerare este că LegendeVii este, a fost și rămâne creștin și total apolitic”, precizează reprezentanții magazinului online.
Mai mult, platforma de îmbrăcăminte a publicat o fotografie cu un model care purta un tricou cu Avram Iancu. Acesta avea tatuat la vedere pe piciorul stâng chipul fondatorului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.
Platforma citează în postarea respectivă din versurile lui Cedry2k.
„Că asta vor, să ne dezbine/ tocmai de-asta pozează în ambasadori, poți să/ vezi bine că tineri, bătrâni, romi, români/ și-au luat stăpâni mercenari păgâni/ care nu dau doi bani pe nimeni”.

Legendevii.ro spune că nu a observat tatuajul modelului din fotografie promovat pe pagina de Facebook. „În cazul semnalat de dumneavoastră, tatuajele abundă respectiva persoană, motiv pentru care probabil nici nu am putut observa detaliul reclamat.
De-a lungul activității noastre am primit sute de fotografii de la clienți foarte diferiți, iar după cum probabil bine știți, într-o activitate comercială, orice material, testimonialele, fotografii, comentarii sau recenziile ajută substanțial în promovarea produselor, respectiv la creșterea vânzărilor”, spun reprezentanții firmei într-un răspuns trimis reporterului Libertarea, care poate fi citit integral aici.
Platforma este administrată de firma All City Media Print SRL din sectorul 2, unde asociați sunt Dragoș-Ioan Lipsa și Roxana-Andreea Lipsa cu câte 50% din companie, conform informațiilor publicate pe platforma termene.ro.
Ce spune legea
Legislația din România interzice promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracțiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, iar pedepsele se ridică de la 6 luni la 5 ani de închisoare, conform art. 5 din Ordonanța nr. 31/2002.
De asemenea, legea mai interzice şi răspândirea, vânzarea sau confecționarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deținerea.
Reprezentații Legendevii.ro pun la îndoială legislația care vizează personalitățile cu trecut legionar condamnate pentru crimă împotriva umanității, motivând că aceștia nu au beneficiat de un proces corect la acea vreme.
„Din punctul nostru de vedere, mărturisim că nici situația personalităților istorice controversate nu este clară, vehiculându-se tot felul de liste în diverse compoziții de nume înșirate, pentru aceia ce se presupune că intră sub incidența acestor legi.
Bunăoară, legile și ordonanțele cu privire la acest subiect menționează ca acele persoane ce au comis infracțiunile de crimă să aibă sentințe definitive emise de tribunalele țării, or, în afară de procesele dovedite ca fiind înscenate și sentințe aferente improvizate de completele de judecată formate din politruci bolșevici, cei mulți fără să îndeplinească măcar calitatea juridică în acele procese, în urma Revoluției din 1989, s-ar putea presupune că sunt invalidate, mai ales că se supuneau unor politici totalitariste, împotriva cărora românii nemairăbdând atâta chin, tortură, minciună, foame și frig, i-au pus capăt, jertfindu-și cetățenii în luna decembrie a acelui an”, consideră reprezentanții magazinului online.
Neclaritățile sesizate de președintele Nicușor Dan
Luna trecută, Nicuşor Dan a atacat la CCR un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru promovarea simbolurilor fasciste și legionare. Preşedintele a evidențiat neclaritățile din textul legii, care ar putea duce la interpretări arbitrare. El a dat exemplul unei asociații din Făgăraș care promovează rezistența anticomunistă, dar include și foști membri ai mișcării legionare.
„Această asociație are sau nu are caracter legionar? Pentru că legea nu ne spune. Și dacă are, oamenii aceștia trebuie să facă pușcărie? Eu cred că nu, cred că este legitim să promovezi rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș. Și sunt multe astfel de neclarități care lasă loc arbitrarului”, a întrebat retoric Nicușor Dan.
Președintele a subliniat importanța unei legislații care să condamne manifestările discriminatorii, dar care să fie în același timp foarte clară.
„Evident că nu sunt o persoană care să încurajeze tipul acesta de manifestări (…). Trebuie să avem o lege care să condamne manifestări homofobe, antisemite, rasiste, dar trebuie să fie foarte clară, ca să nu lase loc de interpretări”, a declarat Dan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_51d79b503709327212206eab7e4158f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c93a0548acde38c79d398221fa38bcb2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf110d56050531b1e8fee52105736dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4e57979eaf3636358747584802ba87a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_099fb3c053bef896fff1157a95dbf95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bataie-centrul-vechi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-15-57-2-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/preot-constantin-necula-la-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pilotul-roman-care-a-doborat-o-drona-in-spatiul-aerian-din-estonia-a-fost-decorat-de-radu-miruta-si-conducerea-mapn-8-e1779470216365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-ajuns-liftul-cazut-cu-7-oameni-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-1-e1779480873477.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Madaliques82 12.08.2025, 21:12
Adică n-am voie să-mi iau fes cu Țuțea??? Las-o bă nene...asta nu e democrație.
Vali0. 23.08.2025, 14:05
Eu in pandemie in București am umblat cu un tricou cu imaginea Mareșalului mIar un deștept de polițist dorea să mă amendeze că nu aveam masca in tramvai,nu să mă întrebe de tricou Deci daca poliția habar n are de Mareșal,câți credeți că știu cine e Țuțea sau Gafencu?
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.